Protestatarii: De la instigatori la putori și de la răgăli până la de impotenţi

În urma protestelor care au avut loc și încă au în întreaga țară, mai mulți lideri politici de marcă ai PSD, voit sau nu, au jignit românii care contestă OUG 13.

Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat joi în cadrul comferinței de presă suținută după întâlnirea Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, că ar fi ieșit și el în stradă dacă se lăsa manipulat de presă.

”Și eu, dacă mă uitam numai la televizor, fără să mă uit la deciziile CCR, pe ce a adoptat Guvernul, aș fi ieșit în stradă revoltat. Este o campanie de manipulare și dezinformare”, a spus Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, tot joi, că el face parte din „aripa talibană” a PSD şi că nu-l interesează „nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva”.

Pentru deputatul PSD Nicolae Balcabasa, protestele sunt „un act de impotenţă, nu sexuală, politică a unor voaierişti.

Consilierul judeţen PSD din Constanța, Sabrina Maria Nedelcu a fost și mai violentă, din punct de vedere verbal. Ea a postat pe contul ei de Facebook că cei care protestează sunt niște ”putori”.

”Poate îmi spuneţi şi mie care este munca voastră şi cu cotizaţi voi la stat de vă duceţi de la 09 dimineaţa la proteste? Putorilor!”, scria Maria Nedelcu pe pagina de facebook, pagină pe care a șters-o la patru ore de la postare.

Alisa Bencău, o tânără  angajată la cabinetul deputatului PSD de Hunedoara, Ilie Toma, i-a făcut pe protestatari că sunt niște huligani drogați și că i-ar trimite pe toți în India.

Bătăuşi. Huligani. Drogaţi. Răzvrătiţi. Anti-sistem (…). Scârbiţi de ciumele de voi. Aşa ne simţim(…).Am o greaţă de dau în hepatită. V-aş teleporta pe toţi în India”.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținută joia încercat să aducă unele lămuriri în ceea ce privesc protestele masive de miercuri seara din toată țara, ”dar a dat-o în bară big time”, după părearea internauților. Ministrul de interne a spus că protestele se datorează unor manipulatori și agitatori care au chemat prin rețele sociale ca lumea să iasă în stradă. În opinia ministrului Carmen Dan acești agitatori sunt jurnaliști sau bloggeri de renume.

Am întocmit și o listă a acestor agitatori: Mircea Marian, Ovidiu Vanghele, Emilia Sercan, Lucian Mindruta, Catalin Tolontan, Nicusor Dan, Clotilde Armand si Andrei Gheorghe”, completa Carmen Dan.

Adi STROESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *