Expertiza CNIPMMR este necesară în elaborarea de politici publice

„Sprijinirea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) reprezintă o prioritate a Programului de Guvernare 2016-2020. Vă asigur că și pe viitor ne vom consulta în vederea elaborării unor acte normative care să ducă la
creșterea accesului la finanțare, simplificarea procedurilor și debirocratizarea pentru pentru micii intreprinzatori. De altfel o măsură solicitată de mediul de afaceri, eliminarea Formularului 088, a fost dusă la îndeplinire din primele zile ale mandatului.” a declarat Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social Gabriel Petrea în cadrul întâlnirii, de astăzi, 10 februarie 2017, cu reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

La rândul ei conducerea CNIPMMR a salutat măsurile adoptate de Guvern în vederea sprijinirii Întreprinderilor Mici și Mijlocii și a susținut necesitatea reluării consultărilor pe legea Dialogului Social.

 „Cred că este important să discutăm de asemenea despre modificările asupra Legii nr. 62/2011 unde consider că trebuie să fie implicați toți actorii sociali în vederea preluării celor mai reprezentative sugestii. Totodată vă sugerăm să ne întâlnim lunar sau ori de câte ori este nevoie, cu conducerea Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social iar problemele prezentate de noi  să fie înaintate în scris Prim-ministrului și ministerelor de resort.” – Liviu Rogojinaru președinte CNIPMMR.

La întrevederea de la sediul Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social au participat din partea Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România domnul Liviu Rogojinaru, președinte, Dan Vieru, consilier juridic și Iulia Sîrbu, consilier comunicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *