Magistrat corupt, căruia rromii din Iași îi sărutau mâna și îl cumpărau cu bani, vin și curcani, condamnat

Judecătorii ieşeni l-au condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe fostul preşedinte al Judecătoriei Paşcani, judeţul Iaşi, care a semnat la fnele anului trecut un acord de recunoaştere cu anchetatorii, scriu cei de la Adevarul.

 

Mituitorii i-au pupat mâna Viorel Maftei a intrat în vizorul DIICOT după ce ar fi primit bani de Dafin Nunucă şi o altă rudă de a sa, în 2015, pentru a-i elibera pe părinţii lui Nunucă. Între fostul judecător şi rromi au avut loc mai multe întâlniri, la una dintre acestea participând chiar şi Dan Anton. S-a întâmplat pe 16 martie 2015, atunci când Maftei şi cu Anton s-au întâlnit la un restaurant în care se aflau şi Neculai şi Dafin Nunucă. La finalul întrevederii, cei doi judecători au trecut pe la masa rromilor, salutându-i pe aceştia şi având un schimb de replici. „Înainte de a ieşi, aceştia (Anton şi Maftei) au făcut un ocol, pentru a ajunge la masa numiţilor Nunucă Constantin Dafin, zis Beny, şi Nunucă Neculai, zis Gogu. Aici, numitul Dan Anton a dat mâna cu cei doi şi au schimbat câteva replici. În continuare, numiţii Dan Anton şi Moglan Marina au plecat cu autoturismul marca Audi al celui dintâi, iar Maftei Viorel a rămas în parcare.

La scurt timp, au ieşit din restaurant şi numiţii Nunucă Constantin Dafin, zis Beny, şi Nunucă Neculai, zis Gogu, cel dintâi sărutând mâna numitului Maftei Viorel în semn de mulţumire”, au precizat surse juridice. Scena de obedienţă a lui Nunucă faţă de Viorel Maftei a fost înregistrată de echipele operative care îi urmăreau pe cei implicaţi în acest caz. Potrivit unor surse juridice, suma totală pe care clanul Nunucă trebuia să o achite drept mită a fost stabilită la 25.000 de euro, 5.000 de euro urmând a-i reveni lui Maftei. Rromii au făcut rost de bani însă i-au dat fostului judecător doar 10.000 de lei, curcani şi vin. Judecătorul Dan Anton a respins în cele din urmă contestaţia depusă de cei doi evazionişti, iar Maftei a restituit 8.000 din cei 10.000 de lei primiţi de la familia Nunucă.

Mai multe informații puteți citi aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *