Bărbătești, comuna morilor și a prunelor uscate

Cu siguranță, ori de câte ori v-ați îndreptat pașii către orașul Horezu sau către mânăstirile Arnota, Bistrița, Hurezi, ați trecut prin comuna Bărbătești, o localitate cu oameni destoinici, cu o istorie frumoasă și cu un potențial turistic mare. Localitatea se află în partea central-nordică a județului, la 35 de km de Râmnicu Vâlcea, la poalele Munților Căpățânii, vorbim mai exact despre munții Piatra și Alba, componenți ai masivului Buila. 

 

Se spune că istoria acestei comune pleacă de undeva de la anul 1273, când voievodul  român Litovoi și fratele său, Barbat, stăpâneau ținutul dintre Hațeg și Valea Jiului. În urma unor lupte cu stăpânirea maghiară, Litovoi moare, iar Barbat este silit să se răscumpere cu o mare sumă de bani, rămânând în continuare vasal regelui ungur. Legenda spune că Barbat și o parte dintre oștenii săi au rămas pe aceste locuri și au întemeiat satul Bărbătești. De asemenea, potrivit legendelor, originea denumirilor celorlalte trei sate din componența comunei, Bârzești, Bodești și Negrulești, vine de la întemeietorii lor, Bârzu, Bodea și Negru. Istoricii spun că întreaga așezare dăinuie chiar din Epoca Pietrei, căci au fost descoperite aici două ciocane din piatră șlefuită. Acest loc nu a fost ales întâmplător. Era considerat foarte sigur, datorită existenței culmilor muntoase în imediata apropiere, și fertil. Pentru că invaziile de cotropitori erau destul de dese, partea din spate a locuințelor era prevăzută cu o ușă care înlesnea un refugiu cât mai rapid spre munți. Astfel se prezenta și casa haiducului Ticărel, care s-a păstrat până în anul 1940. Din beciul locuinței se spune că pornea un tunel care ajungea la apa Otăsăului.

Pe vremurii, locuitorii comunei Bărbătești se ocupau, pe lângă agricultură, cu morăritul, căci pe râul Otăsău funcționau 18 mori. De asemenea, în localitate existau mulți vărari care obțineau varul prin arderea pietrei de calcar, ce se găsește din abundență aici. La Bărbătești exista și un important centru pomicol. În Primul Război Mondial, localitatea producea prune uscate pentru Germania, în cele trei cuptoare pe care le deținea.

Interesant este faptul că în Bărbătești se predau cunoștințe de scris și de citit încă din secolul al XVIII-lea, într-o biserică veche, Vătășești, de către preoți, diaconi și țârcovnici. În localitate s-a născut și a trăit valorosul folclorist și rapsod popular Gheorghe Bobei, precum și poeta țărancă Gheorghița Măleanu, care a condus o renumită școală de țesături populare.

În centrul satului Bărbătești au fost amenajate, între anii 1967-1970, Complexul Muzeistic Bărbătești, unde se găsesc
obiecte realizate de meșteșugarii locali, și Parcul Muzeului Sătesc. Din 1970, tot în acest sat, se desfășoară Festivalul Dansului Popular „Brâul de Aur”, proiect cultural care valorifică repertoriul artistic din fiecare vatră folclorică a județului nostru, la fiecare 8 septembrie.

Comuna se mândrește cu 11 biserici, monumente istorice, dar mai cu seama cu Schitul Pătrunsa, ctitorit în munții Buila în 1740, de către episcopul Climent al Râmnicului. Lăcașul de călugări a fost distrus de o bucată de stâncă ce a năvălit peste el și refăcut la jumătatea secolului al XVIII-lea. Însă în anul 1895 a fost părăsit și folosit de ciobanii locului. Schitul a fost reînființat de părintele Veniamin, în perioada 1960-1970. Interesant este faptul că biserica de aici, „Cuvioasa Parascheva”, păstrează picturi murale din anul 1812. Clericul Bartolomeu Anania, fost mitropolit al Clujului, originar din comuna Glăvile din județul Vâlcea, vorbește în lucrarea sa „Cerurile Oltului” despre cum ar fi luat ființă acest lăcaș. Astfel, pe la 1685, când turcii se luptau cu austriecii pe pământurile Pietrarilor, printre țărăncile care fugeau din calea iataganelor se afla și Paraschiva Modoran, însărcinată în luna a noua. Aceasta l-a născut pe aceste locuri, la rădăcina unui paltin, pe Constantin, prunc ce avea să învețe carte și să devină călugărul Climent, egumen al Polovragilor, al Hurezilor și, în cele din urmă, episcop al Râmnicului. El a întemeiat schitul Pătrunsa pe locul unde văzuse prima dată lumina zilei. Denumirea vine, după unii istorici, de la expresia veche „au pătruns-o durerile facerii”. Legendele spun însă că, în timpul cotropirilor, un anume Pătru Insul și-ar fi ucis soția cu pumnalul, ca să nu cadă pradă dușmanilor, amintirea acestei fapte rămânând în memoria localnicilor sub denumirea de Pătrunsa. O altă explicație vorbește despre obiceiul defrișării pădurilor pentru mărirea suprafeței agricole. Proprietarii de terenuri agricole „pătrundeau” cu defrișarea în interiorul pădurilor.

Articol realizat de Alina Nenu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *