Soarta Parcului Național Buila Vânturarița, la mâna parlamentarilor PSD

Polonezii de la USG bagă sindicaliştii la înaintare pentru atingerea proiectelor economice şi a profitului prognozat. Astfel, zilele trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Constantin Rădulescu, parlamentarii PSD, prefectul Radu Renga şi reprezentanţii Sindicatului „Sodistul” şi cel al Exploatării Miniere Vâlcea au pus de o discuţie sterilă pe tema scoaterii a 16 ha de teren din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa pentru includerea lor în cariera de calcar de la Bistriţa. Nu s-a prea înțeles ce rol are Prefectura Vâlcea într-o astfel de schemă în condiţiile în care are alt domeniu de activitate, unul de supraveghere al legalităţii documentelor emise de autorităţile locale etc. Trecând peste faptul că actualul prefect se face că plouă atunci când trebuie să intervină în anumite primării conduse de primari controversati, Prefectura are un rol pur decorativ în astfel de situaţii. Cât despre implicarea sindicatelor în obţinerea unor avantaje economico-financiare pentru patronatul polonez situaţia devine hilară dacă ţinem cont de faptul că patronatul polonez a disponibilizat forţa de muncă până la refuz doar pentru creşterea profitului, o decizie care a dus la accidente de muncă pe bandă rulantă.

Se pare că parlamentarii PSD au promis solemn că vor schimba perimetrul Parcului Naţional în minus cu cele 16 ha pentru menţinerea platformei chimice în stare funcţională, respectiv a USG, CET Govora şi Oltchim.

După 27 de ani de la căderea lui Ceauşescu şi distrugerea etapizată a societăţilor de platformă până la scoaterea lor de pe piaţă, dar şi din categoria societăţilor poluatoare, aceiaşi parlamenatri vor să facă amendamente legislative pentru reducerea vârstei de pensionare a cetăţenilor care locuiesc în apropierea platformei chimice.

Scoaterea celor 16 ha poate constitui un precedent în distugerea programată a altor parcuri naționale din România, un tun indirect dat aurului verde al țării, atât cât a mai rămas dupa jaful din ultimii ani.

Nu ştim ce prag şi-au propus în acest sens şi nici care va fi modalitatea de aplicare a amendamentelor în lipsa poluatorului şi a unor analize medicale care să confirme că impactul substanţelor chimice asupra calităţii vieţuitorilor din vecinătatea platformei.

Şeful pesediştilor locali a dat asigurări că va susţine proiectele discutate, „benefice atât locuitorilor, cât şi judeţului Vâlcea.”

Si aşa a mai trecut o zi, s-a mai bifat o acţiune de către policienii PSD şi de sindicaliştii trimişi de capii USG să le aranjeze apele cu statul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *