Procurorii DNA cer pedeapsa maximă pentru Elena Udrea

Procurorul DNA a cerut miercuri, la ultimul termen din dosarul „Gala Bute”, condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, scriu de de la news.ro.

 

Magistratul a solicitat ca şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton să primească o pedeapsă cu executare.

După ce procurorul spune pentru fiecare inculpat în parte ce pedeapsă ar trebui să primească, raportat la faptele de care sunt acuzaţi în dosarul “Gala Bute”,  instanţa va asculta pledoariile avocaţilor. Inculpaţii vor putea apoi, în ultimul cuvânt, să spună dacă sunt vinovaţi sau nevinovaţi şi să facă ultimele declaraţii privind acuzaţiile ce le sunt aduse de procurorii DNA.

Instanţa va rămâne apoi în pronunţare, urmând să anunţe când va fi dată sentinţa în dosarul “Gala Bute”. Decizia instanţei nu va fi definitivă şi va putea fi contestată de inculpaţi şi procurori.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că se aşteaptă să fie achitată, pentru că nu crede că poate fi condamnată pe denunţuri mincinoase, neprobate timp de doi ani cu nimic în instanţă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Un comentariu la „Procurorii DNA cer pedeapsa maximă pentru Elena Udrea

  • 16 mai 2017 la 3:25
    Permalink

    Maximum ,cu executare si confiscarea averii!
    Dar numai pentru “Gala Bute”este anchetata?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *