20 MARTIE 1997 – 20 MARTIE 2017: OMAGIU la comemoarea a 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a muzeografilor vâlceni: SERGIU PURECE, DORU POPIAN, FLORENTINA RĂDULESCU și a conducătorului auto Nicolae Obogeanu

“S-au scurs, prin clepsidra timpului, două decenii de la tragicul accident rutier din fatidica zi de joi, 20 martie 1997, când părăseau această lume colegii noștri de la Muzeul Județean Vâlcea: istoricul Sergiu Purece, arhitectul Doru Popian, muzeograful Florentina Rădulescu și conducătorul auto Nicolae Obogeanu.

În afară de fiica arhitectului Popian, toţi cei care s-au aflat în autoturismul instituției au pierit în acea curbă deosebit de periculoasă de la Bogdăneşti (comuna Bujoreni). Un şofer turc care se îndrepta cu TIR-ul spre Râmnicu Vâlcea, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a măturat, practic, autoturismul de teren „Aro” al Muzeului Judeţean Vâlcea care trebuia să ajungă la Mănăstirea Cozia. Ei şi-au găsit sfârşitul tragic într-o acţiune menită să promoveze valorile culturale vâlcene şi pentru aceasta vâlcenii le poartă o vie recunoştinţă.

Sergiu Purece a fost o figură impunătoare printre istoricii judeţului Vâlcea. Despre acest statut, câştigat în timpul vieţii, vorbesc volumele, studiile, articolele publicate şi discursurile care se referă la istoria locală şi naţională (Ani de restrişte, Îndrumător în Arhivele Statului, Vâlcea-imagini în timp, volumele de documente arhivistice etc). Ca manager al Muzeului Judeţean Vâlcea, în anii 1981-1992, a organizat numeroase conferinţe, simpozioane şi expoziţii, a sprijinit acţiunea de reabilitare şi reorganizare a secţiilor instituţiei muzeale judeţene. A iniţiat mai multe lucrări de restaurare la monumentele de arhitectură şi artă vâlcene şi a făcut parte din Consiliul Eparhiei Râmnicului. Era un specialist de marcă în paleografia românească şi slavonă, lui datorându-i-se decriptarea multor hrisoave şi manuscrise din fondurile arhivistice vâlcene. A îndrumat mai multe generaţii de tineri la facultăţile de drept, academia de poliție şi istorie şi pentru lucrări de diplomă. A fost un model, atât din punct de vedere al activităţii didactice şi muzeografice, cât şi ca părinte pentru cei doi copii.

Despre arhitectul Doru Popian, muzeograf la Muzeul Județean Vâlcea, fiul doctorului Dinu Popian, pot să spun că a fost un profesionist profund dedicat protejării şi restaurării monumentelor istorice. Florentina Rădulescu, după ce a lucrat mai mulţi ani la Muzeul din Vâlcea, s-a transferat ca muzeograf la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Nicolae Obogeanu, şoferul instituţiei, era un om cumpătat şi cu mult bun simţ.

Cultura vâlceană a rămas mai săracă odată cu plecarea lor. Dumnezeu să-i odihnească şi să-i aibă în paza Lui cea sfântă!“, a mărturisit Prof. dr. Florin EPURE, directorul Direcţiei Județene pentru Cultură Vâlcea


Doru Popian (1948-1997)

 

După cursurile Școlii de Arte din Râmnicu Vâlcea și ale Institutului de Arhitectură ”Ion Mincu” din București se angajează la unitatea județeană de proiectări Vâlcea (actual SC Proiect S.A.).

A fost șef de lucrări, responsabil cu sistematizarea orașului (planuri urbanistice generale) și proiectant de ansambluri de locuințe și școli. A elaborat proiecte de căsuțe cu specific local.

În ultimii ani de viață a lucrat ca muzeograf la Muzeul Județean Vâlcea, în cadrul Oficiului Județean al Patrimoniului Cultural Național, unde răspundea de restaurarea monumentelor istorice din Vâlcea, cu precădere a monumentelor religioase.Se stinge din viață la 20 martie 1997, la Bogdănești (jud. Vâlcea).

 

“Tragedia de la poarta Văii Oltului a lăsat în urmă nu numai suferințe și lacrimi, ci și un gol imens în sfera conservării și valorificării patrimoniului arhitectonic și istoric al Vâlcii. Personal, nu pot nici măcar întrezări o personalitate vâlceană care să se apropie, cât de cât, de măiestria și capacitatea profesională, până la devoțiune, a arhitectului Doru Popian, acest bijutier care a știut, ca nimeni altul să pună cărămidă lângă cărămidă, centimetru cu centimetru de tencuială, și să se constituie până la identitate absolută numeroase monumente integrate, datorită mai ales lui, în circuitul muzistic local și național. Omul Doru Popian a trecut la cele veșnice, în schimb, operele pe care le-a lăsat vor rămâne, sunt sigur, pentru veșnicie“, a mărturisit Prof. Mihai BUȘE

 

        Sergiu Istrate Purece (1947-1997)

  • S-a născut la 7 octombrie 1947, la Porceşti (judeţul Sibiu), în familia soţilor Istrate şi Elena Purece;
  • Şcoala primară şi liceul le-a urmat la Râmnicu Vâlcea. Absolvent al Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân“ în anul 1965;
  • În 1970, a absolvit Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, secţia de Istorie Veche şi Arheologie.
  • Septembrie – octombrie 1970 este profesor de istorie la Şcoala din comuna Perişani (Vâlcea);
  • În perioada 1 noiembrie 1970 – 31 octombrie 1981, funcţionează ca arhivist la Filiala Arhivelor Statului din Râmnicu-Vâlcea;
  • 1 martie 1981 – 1 noiembrie 1981 este promovat şi funcţionează ca director la Muzeul „Nicolae Bălcescu”;
  • 1 noiembrie 1981, este numit director la Muzeul Judeţean Vâlcea;
  • 15 ianuarie 1992, este destituit, din funcţia de director al Muzeului Judeţean Vâlcea, prin dispoziţia semnată de consilierul-şef al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Vâlcea, în baza ordinului Ministerului Culturii;
  • 1 noiembrie 1981 – 20 martie 1997, muzeograf la Muzeul Judeţean Vâlcea;
  • 20 martie 1997, orele 10.20, Sergiu Purece, se stinge din viață, la vârsta de 49 de ani, în localitatea Bogdăneşti (Bujoreni, jud. Vâlcea).

“La două decenii de la absurdul său sfârșit pământesc, profilul omului, al cercetătorului și artistului SERGIU PURECE se conturează în adevăratele sale dimensiuni: spirit enciclopedist, trivalent în preocupări și talent – om de știință, desenator și scriitor. Într-o vreme când semenii noștri sunt atacați de virusul egocentrismului iar cunoașterea se reduce tot mai mult la îngusta specializare generatoare de profit, Sergiu al nostru pare a ne aminti permanent, d’ outré tombe, că trebuie să rămânem OAMENI și – asemenea lui Cicero – că «e o fericire să știi totul». Risipitor ca toți altruiștii și generoșii, risipit prin cărți, periodice și emisiuni de radioteleviziune, omul, istoricul și artistul cu acest nume merită cu prisosință o neîntârziată și dreaptă restitutio.“, a mărturisit Prof. dr. Ion SOARE

 

Florentina Rădulescu (1947 – 1997)

Născută la 7 februarie 1947 la Sibiu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea română-franceză.

Până în anul 1995 a lucrat ca muzeograf  la Muzeul Județean Vâlcea, fiind specializată pe conservarea, cercetarea și promovarea valorilor de patrimoniu bibliofile, după care s-a transferat la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

 

”Am avut norocul să o cunosc pe Florentina la scurt timp după terminarea studiilor și îmi amintesc de generozitatea și prietenia necondiționată pe care mi-a acordat-o.Viața a făcut să pendulăm profesional între Sibiu și Vâlcea, ajungând în final să fim colege. Atunci am avut prilejul să o apreciez și profesional, nu numai uman. Cu bucurie o spun că am fost binecuvântată să fiu colegă și prietenă cu cei dispăruți. În fiecare an de la plecarea lor, și se împlinesc acum 20 de ani, îi aud cum murmură toți patru pentru noi versurile lui Omar Khayyam:

Un joc de șah e viața. Destinul singur joacă,

Iar noi suntem pionii. Vrând de urât să-i treacă,

Ne mută, ne oprește, un timp ne mută încă,

Și-apoi în cutia neantului ne-aruncă.”, a mărturisit Prof.  Narcisa  UCĂ                                                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *