Cu paravanul pe trotuar

Unde nu-i cap… se caută soluţii salvatoare pentru evitarea dezastrelor. După cum se ştie, cel mai “revoluţionar” proiect al oraşului, demarat doar pentru un comision care s-a lăsat cu o arestare – ne referim la aşa-zisa modernizare a centrului oraşului – a fost făcut cu “picioarele”. Arhitecţii au avut mintea în vacanţă şi a ieşit ce vom vedea din luna iulie, cel puţin aşa a declarat primarul Mircia Gutău.

După toate gafele de proiectare, actualul Executiv a aflat că marele proiect nu prevede scurgerea apei pluviale exact în zona cu probleme, în faţa complexului Cozia. Râmnicenii ştiu că în perioada ploilor mai abundente zona se tranformă într-un mic lac de acumulare, o situaţie neprevăzută în proiect. Primarul Mircia Gutău a afirmat că arhitecţii au acceptat o schimbare a proiectului şi au avizat instalarea unor panouri de sticlă. O decizie utilă pentru pietonii care riscau să fie stropiţi până la piele în perioadele ploioase. Mai rămâne o sigură întrebare: unde se duce apa? Unii, de specialitate, spun că în pasajul subteran… „Aşa cum am promis, proiectul din Zona Centrală va fi finalizat pe data de 15 iulie 2017. S-au făcut nişte modificări, în sensul că la gurile de acces, la scările care merg la subsolul trecerii pietonale între Cozia şi McDonald’s nu erau prevăzute nişte paravane, nişte parapeţi. Am considerat că, atunci când trec maşinile pe timp de ploaie, accesul fiind foarte apropiat de stradă, oamenii pot fi stropiţi de apă şi am modificat puţin. Am cerut arhitectului, şi a fost de accord, să punem nişte parapeţi de sticlă la nivel de un metru, în aşa fel încât oamenii să fie protejaţi, să nu fie stropiţi pe timp de ploaie. Lifturile sunt aduse, scările rulante de asemenea. Se va trece la montarea lifturilor şi a scărilor rulante. Partea de subsol este în proporţie de 90% finalizată – mă refer la toalete, la placarea stâlpilor. Se lucrează doar la plafonul fals…”, a afirmat edilul. Gutău a precizat că lucrarea va fi gata până în data de 15 iunie, astfel încât Zilele Râmnicului să fie sărbătorite în centrul oraşului.

 

Gutău  cumpără patinoar pentru Zona Centrală

 

Şi dacă tot vom avea ditamai balta în plină stradă, nu strică un patinoar în vecinătatea ei. Primarul Mircia Gutău a declarat că a scos la licitaţie achiziţionarea unui patinoar care urmează a fi amplasat în zonă pentru realizarea celui mai tare Târg de Crăciun din ţară: „De asemenea, s-au făcut nişte modificări la sistemul de iluminat, pentru că, aşa cum am promis, în zona respectivă să se poată amplasa un patinoar. Patinoarul va fi undeva 20×15, 20×20 maxim. S-a scos la licitaţie şi achiziţionarea patinoarului. Am promis că în perioada iernii, două sau trei luni, în funcţie de timp, să putem amplasa acolo un patinoar. S-a luat legătura cu proiectanţii care au realizat partea electrică şi urmează să aducă current, pentru că avem nevoie doar de 45 de kilowaţi pentru patinoar şi să nu fim nevoiţi să tragem curent aerian. Deja au adus la faţa locului tot ceea ce trebuie. (…) S-au scos la licitaţie căsuţele respective după un model din Oradea. S-au luat modele din toată ţara şi cel din Oradea mi s-a părut cel mai frumos şi s-a scos la licitaţie pe SEAP. Vom achiziţiona cele 40 de căsuţe în aşa fel încât de Crăciun să avem unul dintre cele mai frumoase târguri. S-a luat legătura din timp cu firma care se ocupă de împodobirea oraşului… Nu vrem să fim prinşi pe picior greşit pentru sărbătorile de iarnă şi să nu avem timp pentru a face licitaţia…”, a precizat primarul.

DANA NEDESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *