Cică, cică…

Primarul Gutău, lecţii de seppuku în Japonia?

 

Primarul Mircia Gutău a fost dus de Robert Negoiţă în Japonia, ca să înveţe codul de bune practici şi administraţie fără “inele”. Nu prea ştim cum s-a simţit edilul nostru în ţara care a reintrodus pedepsa cu moartea pentru foarte multe infracţiu – corupţia fiind una dintre ele – dar omul a ajuns şi a pozat frumos ca la albumul de familie. Evenimentul a avut loc săptămâna trecută, când Negoiţă, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, şi-a dus câţiva primari la Musashino, la 120 km de capitala Japoniei.

Cică Robertino şi-ar fi exprimat dorinţa de a-şi însuşi cât mai multe exemple de bune practici din experienţa poporului nipon…. O idee foarte bună, doar şi seppuku ar fi, se pare, unul dintre ele, un obicei mai tradiţional, dar rămas în conştiinţa întregului mapamond. Guvernul român ar rezolva două probleme dintr-o dată… corupţia şi înghesuiala din inchisorile patriei, că asta presupune modelul nipon: corectarea unei greşeli printr-o moarte onorabilă!

Cică oficialii japonezi vor întoarce vizita. Mă întreb ce experienţe vor prelua de la sistemul nostru care avansează în grad corupţii, primarii sunt făcuți cetăţeni de onoare şi, mai nou, li se dublează salariile şi primesc ca bonus un pachet de legi pentru favorizarea corupţiei… Japonezii vor avea un şoc.

 

 

Pirații taximetrişti… specie protejată de poliţie

Oficial, piraţii din Vâlcea sunt urmăriţi la greu de poliţie şi de şoferii firmelor de transport pasageri din Vâlcea. Hărţuirea s-a dovedit a fi o misiune imposibilă… piraţii au fost declaraţi, pe şest, specie protejată pe şoselele din judeţ. Drept urmare, toată lumea, inclusiv şoferii firmelor private, face tot ce poate ca să-i păstreze în trafic. Deci, neoficial, totul e o abureală recunoscută chiar de patronii firmelor de transport.

Poliţia ar fi înscenat nişte controale inopinate fără rezultatul scontat… piraţii dispăruseră chiar cu 10 minuțele înainte, toţi fuseseră anunţați de colegii de trafic că sunt vizaţi de rutierii comandantului Ioniţă.

Cică poliţiştii nu pricep fenomenul… noroc cu transportatorii vâlceni care au recunoscut că piraţii sunt pe mână cu şoferii lor. Îşi impart şi nevoile, şi amenzile… adică împart clientela frăţeşte: piraţii se aleg cu o parte din clientelă, iar şoferii scapă de amenzile date pentru depăşirea numărului de pasageri impus de lege. Şi uite-aşa, o mână o spală pe alta şi amândouă scapă şoferimea de posibilele amenzi.

Interesant este că zilele trecute, șefu` de la Rutieră, Florian Ioniță s-a întâlnit cu un alt șef, de data asta de la ISCTR și anume cu Adrian Jidoveanu . Ce or fi discutat cei doi, nu știm….încă!

 

 

Borza, cormoranul pitic şi cariera de la Bistriţa

 

Deputatul Remus Borza, administrator judiciar al CET Govora în timpul liber, a declarat că va face tot ce este necesar pentru salvarea celor trei societăţi de pe platformă… Milă îi e de vietăţile din pădure, dar şi mai milă îi e de societăţile care-i dau contracte: „Oi fi eu președintele Comisiei de Mediu, dar vin din partea economică. Sunt într-o situație foarte complicată. Am în balanță interesul economic al statului român – trebuie să susțin afacerile, indiferent dacă sunt private sau de stat – și acel deziderat social de mediu, foarte vocal, susținut de către ONG-uri, pentru a avea un mediu sănătos”, a spus Remus Borza.

Despre  situaţia carierei de calcar de la Bistriţa, carieră de care depinde situaţia de pe platforma chimică a celor trei societăţi USG, Oltchim şi CET Govora:

„Oltchim, USG, nu vreau să moară din cauza carierei Bistrița, la vreo 40 de kilometri, unde unii s-au găsit să declare și ei o rezervație. E o carieră de calcar. Dacă lăsăm lucrurile așa, dau faliment. (…) Mai avem o investiție compromisă, de cormoranul pitic, la Islaz. Dar aici a fost de bine. Că era o investiție păguboasă de vreo 300 de milioane de euro pentru o centrăluță de 10MW. Noroc că a venit acum vreo patru ani Rovana Plumb (n.r. – fost ministru al mediului) și a declarat arie protejată. Acolo ne-a salvat cormoranul pitic. (…) Sigur, sunt foarte importante aceste probleme de mediu, dar trebuie să existe măsură, să existe echilibru și să găsim acea formulă în care să împăcăm și capra, și varza. Un compromis rezonabil pentru toată lumea, dar în care trebuie să prevaleze interesul economic al statului român. Nu pot să spun că mediul este un lux, pentru a parafraza o doamnă care a făcut istorie, nici pe departe, dar nici nu pot periclita investiții de sute, de miliarde de euro pentru niște chestiuni care pot fi rezolvate”, a completat deputatul Remus Borza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *