Măştile cad doar în Săptămâna Mare

Săptămâna Mare, săptămâna adevărului. Trei pagini din Biblie ne ajută în perioada Învierii să descoperim adevărata faţă a oamenilor de lângă noi. Măştile cad cu o rapiditate şi o nesimţire uimitoare, fără pic de remuşcări sau regrete. Mârlăniile, trădările şi lipsa de compasiune sunt considerate calităţi, drept urmare şi acţiunile decurg pe tiparul nou.

Am refuzat să discut public despre situaţia din redacţia Info Puls, despre criza care ne-a lovit aşa-zisul trust de presă, pentru că nu sunt adepta spălării rufelor murdare în piaţa publică sau pe facebook care, fie vorba între noi… şi tot oraşul, e cam acelaşi lucru, chiar dacă aşa se procedează mai nou. Reţeaua de socializare a ajuns mai ceva ca gazeta de perete… reţine şi dă mai departe toate divorţurile, răzbunările şi viitorul politic al naţiei. Lipsesc doar cererile în căsătorie online…

Sunt anumite aspecte din viaţa unei persoane, a unui cuplu sau, cum e situaţia de faţă, a unei redacţii care trebuie rezolvate, cu decenţă, în interior.

Dar se pare că alţii şi-au dorit un pic de adrenalină şi au ajuns să facă lucruri reprobabile care se puteau termina la Poliţie. Şi nu s-a ajuns acolo pentru că Florin Brăgău nu a vrut, nu pentru că nu ar fi fost îndreptaţit să o facă.

Conflictul s-a stins în „familie”, aşa cum era normal.

Cum spuneam, săptămâna trecută, după un scandal intern în care trei sferturi din redacţie a decis să sechestreze aparatura televiziunii pentru a-şi asigura plata salariilor, un gest de o mârlănie extremă, am aflat că nemulţumiţii au înfiinţat un nou ziar pe proiectul iniţiat de Florin Brăgău. Un gest în aparenţă necondamnabil… dacă acelaşi Florin Brăgău nu i-ar fi ajutat atunci când au avut cu adevărat nevoie.

Nu vreau să intru cu bocancii în viaţa privată a foştilor colegi, în fapt nu-mi place să intru în viaţa nimănui, iar atunci când o fac, o fac ca răspuns la o mârlănie gratuită aruncată la adresa mea sau a apropiaţilor.

Dar viaţa ne pune uneori în situaţii-limită, ne aruncă la figurat sau la propriu în stradă, o situaţie care generează crize existenţiale pe măsura dramei trăite şi atunci avem nevoie de o persoană providenţială care să-şi asume scoaterea la liman pe o perioadă nedeterminată.

Un gest ce poate fi recompensat la momentul potrivit măcar printr-o atitudine decentă faţă de cel care ţi-a întins un colac de salvare la momentul potrivit.

Criza a fost resimţită de toţi angajaţii, nu doar de grupul în cauză. Eu mi-am luat ultima salariul şi nu i-am dat foc lui Brăgău, nici nu mi-am însuşit niciun bun deţinut de firmă.

Din decenţă faţă de propria-mi persoană.

În final, asta e tot ceea ce contează… ca, atunci când te uiţi în oglindă, să nu vezi peste umăr prea mulţi scheleţi, prea multe gesturi reprobabile. Să nu-ţi fie jenă cu tine.

Nu te costă nimic să te porţi decent sau să  ajuţi o persoană când cerul se prăbuşeşte peste capul său, cum nu te costă nimic să-i întorci serviciul măcar printr-o atitudine decentă.

Lumea nu e atât de mare pe cât credem şi, la un moment, dat riscăm să fim „repartizaţi” exact lângă persoana faţă de care înregistrăm nişte „datorii” karmice.

Şi o luăm de la capăt…

  • Dana Nedescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *