Tăriceanu: POATE la anul scăpăm de raportul MCV

Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, iar în urma discuţiilor Președintele Senatului crede că în 2018 România va scăpa de raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). va fi ridicat cel mai probabil anul viitor.

„Cel mai probabil, orizontul îl așteptăm la finele acestui an, raportul MCV și pe baza lui probabil anul 2018 va fi anul în care va fi ridicat mecanismul”, a afirmat Tăriceanu, la Parlament, la finalul întâlnirii cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, citat de Agerpres.

Președintele Senatului a adăugat că la Bruxelles s-a discutat despre raportul MCV de la finalul acestui an și despre concluziile care ar putea duce la ridicarea mecanismului.

Tăriceanu a mai precizat că i-a atras atenția lui Frans Timmermans asupra unor erori apărute în raportul MCV.

„I-am atras atenția domnului Timmermans despre o serie de greșeli care sunt trecute în raportul de monitorizare instituit prin MCV, cum ar fi, de exemplu, solicitarea ca Parlamentul să își motiveze deciziile. În nicio țară din lume Parlamentul nu motivează deciziile. Nu poți să ceri membrilor Senatului sau Camerei să își motiveze votul. Numai instanțele își motivează deciziile. Domnul Timmermans m-a rugat să îi trimit observațiile pe acest raport, lucru pe care îl voi face, să îi atrag atenția unde sunt greșelile din raport”, a menționat președintele Senatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *