Cinci noi substanțe pe lista medicamentelor compensate și gratuite

Încă cinci noi molecule, respectiv denumiri comune internaționale (DCI), au fost introduse în Lista medicamentelor compensate și gratuite, de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern.

Noile medicamente sunt destinate tratamentului pacienților cu hepatite cronice de etimologie virală, tuberculoză, boli rare.

În prezent, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate din România, persoanele care dețin calitatea de asigurat pot beneficia de medicamente, cu sau fără contribuție personală, din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale, pe bază de prescripție medicală.

Decontarea celor cinci noi denumiri comune internaționale se face cu încadrarea în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate aprobat pentru 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *