L-au făcut puşcăriaş pe Gutău şi au rămas în afara jocului

Liberalii vâlceni au câştigat la Vâlcea cel mai mare număr de primari, dar degeaba… Au pierdut conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea,  iar la municipiu s-au ales doar cu patru consilieri municipali. Mircia Gutău şi-a numit doar ecologişti, iar la CJ şi-a dat voturile PSD, decizie ce a dus la crearea unei majorităţi absolute pentru social-democraţi.

 

Liderul PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a dat vina pe conducerea centrală a partidului şi pe conducerea de la municipiu care nu a fost capabilă să-şi nominalizeze un candidat viabil.

Grig Crăciunescu, candidatul PNL la alegerile locale, a afirmat în cadrul conferinţei municipale de alegeri că vina aparţine conducerii judeţene a partidului, care l-a sabotat continuu pe toată durata campaniei. Purtătorii de imagine ai partidului erau retraşi de la emisiunile TV de teama de a nu-l supăra  prea tare pe Mircia Gutău, care avea acces şi la programul echipelor de campanie. Seara se făcea traseul, dimineaţa erau “sustraşi” de Mircia Gutău la o cafea, într-un loc ferit de soare.

Crăciunescu a mai afirmat că slugărnicia liberalilor a fost taxată de Gutău care s-a simţit jignit de faptul că vectorii de imagine ai partidului l-au facut puşcăriaş în emisiunile TV.

„N-aş fi luat cuvântul, dacă nu ar fi fost unele lucruri pe care domnul preşedinte Buican le-a menţionat, dar este necesar pentru a înţelege cu toţii ce s-a întâmplat şi care a fost rezultatul obţinut, ce a determinat obţinerea acestui rezultat. Lucrurile, în parte, nu stau aşa cum au fost prezentate. Faptul că eu, în calitate de candidat la fotoliul de primar, am obţinut un rezultat slab, mi l-am asumat, dar să nu uităm că decizia ca eu să intru în competiţie înainte cu trei luni nu cred că a fost o decizie inspirată, în condiţiile în care eu nu am fost pregătit, nu pentru a intra în competiţie, ci partidul n-a fost pregătit să mă desemneze pe mine. Partidul şi conducerea judeţeană a jucat duplicitar până în ultima zi de alegeri. Ar fi trebuit ca, la 1 decembrie 2015, partidul să ia decizia fermă: ori să-şi ţină candidatul pe care şi l-au asumat în interiorul partidului ori să-l revoce şi să desemneze altul. Au fost patru luni în care nimeni n-a spus nimic. Am fost desemnat cu întârziere. Când spun că conducerea judeţeană a fost duplicitară mă refer la următorul lucru… Inclusiv în perioada de campanie eram acuzat că trimit colegi la posturile de televiziune, care aduceau anumite jigniri fostului candidat desemnat, actualul primar. Mi se spunea să nu mai trimit colegi care îl fac puşcăriaş pe Mircia Gutău, că se supără acesta şi rupe alianţa cu noi. Drept urmare, Mircia Gutău n-a ţinut cont şi a rupt alianţa cu noi, chiar dacă conducerea partidului a dat dovadă de decenţă, de eleganţă. În condiţiile în care se putea face un joc pentru Consiliul Judeţean, am văzut cu toţii care a fost efectul”, a precizat  Grig  Crăciunescu, ales prin vot secret vicepreşedinte al organizaţiei municipale Rm. Vâlcea.

D.N.

Un comentariu la „L-au făcut puşcăriaş pe Gutău şi au rămas în afara jocului

  • 2 mai 2017 la 8:17
    Permalink

    Craciunescu Grigore , sa-si aduca aminte ca , la o emisiune televizata local , un votant l-a avertizat ca nu are nicio sansa sa cistige alegerile , avind in vedere ca este asimilat mafiei portocalii.
    Dar nu a inteles nimic si a crezut ca poate prosti alegatorii. Ce nu intelege inca , respectivul cetatean este ca , atita timp cit buicanul este in virf nimeni in judet nu va vota mafia , minciuna , coruptia si micimea caracterului. Daca are singe in instalatie , sa-i ceara buicanului perfid si alunecator sa-si faca un remember a realizarilor din politica , in fruntea mafiei galben portocalii valcene , si atunci o sa constate ca este un mare fiasco.
    Ciobanas cu turme de oi , ce oi avea oare cu noi. Retragete , daca esti barbat , altfel vei ajunge si un mai mare ratat. Politic , bineinteles.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *