Cu golul victoriei marcat în minutul 4 al prelungirilor, CS Șirineasa câștigă disputa de pe teren propriu, cu FCM Alexandria

92 de minute au muncit băieții antrenație Gabi Mangalagiu pentrtu a șasea victorie din acest sezon. Gruparea vâlceană a câștigat, scor 2-1, disputa de pe teren ropriu cu FCM Alexandria, meci ce a contat pentru runa cu numărul 25 a Seriei C3. Cu 20 de puncte, CS Șirineasa urcă un loc, este pe 13 și are 3 puncte peste ocupanta locului 14 în serie, Urban Titu.

Nici nu începuse bine meciul și experimenatul jucător de la Alexandria, Brânceanu a deschis scorul, 0-1. Acesta a fost și scorul pauzei, deși gazdele au atacat ”în valuri” poarta teleormănenilor. Egalarea avea să vină, însă, la jumătatea părții secunde, în minutul 61, marcator Lăzăescu. Și, când toată lumea se împăcase cu gândul că acesta va fi scorul final, pe un contraatac, în minutul 4 al prelungirilor, Octavian Marinescu (foto) înscrie și păstrează toate cele trei puncte în ”visteria” vâlcenilor.

Până la finalul sezonului, CS Șirineasa va sta, etapa viitoare (urma să joace la Podari, dar doljenii s-au retras din campionat). Va urma, în runda cu numărul 27, meciul de acasă cu ACSO Filiași, apoi deplasare la Sporting Roșiori, în penultim rundă la Șirineasa vine Flacăra Moreni, iar în ultima etapă, gruparea vâlceană joacă la Voluntari cu echipa secundă a clubului din localitatea de lângă București.

 

Rezultatele etapei:

CS Mioveni 2 – FCSB 2 2-2

CS Șirineasa – FCM Alxandria 2-1

CSU Craiova 2 – Sporting Roșiori 3-0

Concordioa Chiajna 2 – SCM Pitești 2-4

Urban Titu – FC Aninoasa 0-1

Flacăra Moreni – ACSO Filiași 3-2

Atletic Bradu și Concordia Chiajna 2 au stat

 

Clasament Seria C3:

 

1. SCM Pitesti (AG) 62
2. CSM Flacăra Moreni (DB) 37
3. FC Voluntari 2 37
4. CS Atletic Bradu (AG) 35
5. FC Aninoasa (DB) 34
6. SC Fotbal Club FCSB SA 2 34
7. CS CONCORDIA Chiajna 2 (IF) 33
8. FCM Alexandria (TR) 32
9. CS Sporting Rosiori 2008 32
10. ACSO Filiaşi 31
11. CS Mioveni 2 31
12. Club Sportiv U Craiova SA 2 (DJ) 30
13. ACS Șirineasa 20
14. ACS URBAN Titu (DB) 17
15. CS Podari (DJ) 13

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *