Dezinsecţia din avion, blocată de o firmă locală abonată la bani publici

Primarul Mircia Gutău promitea anul trecut cetăţenilor din Râmnic că în acest an va face o amplă acţiune de dezinsecţie a oraşului prin parfumarea dăunătorilor din avion, o metodă care ar fi scăpat populaţia de capuşe, ploşniţe, ţânţari şi alte insecte. Şi a şi purces la o astfel de iniţiativă, doar că licitaţia organizată în 29  martie, a fost contestată de o firmă locală care nu avea dotarea necesară; dar asta a contat mai puţin. Şi asta nu e tot. Firma a depus contestaţia în data de 10 aprilie, fără a se prezenta la licitaţie, astfel procedura a fost blocată, iar cele două firme din afara judeţului obligate să aştepte reluarea licitaţiei. Dacă Primăria va relua procedura.

În linii mari, câştigătorul licitaţiei urma să „parfumeze” cam 8.000 de ha, din avion, nu de la sol. Valoarea contractului este de 204.160 de lei fără TVA.

Anul trecut, printr-o inginerie administrativă, firma care a contestat licitaţia din acest an a primit, tot de la Primăia Râmnicului, un contract de dezinsecţie, la pompă,  a 200 de ha de teren. Surse din Primărie susţin că nimeni nu a controlat respectarea contractului deşi exista şi un grafic zonal de lucru. Din câte se ştie firma cu pricina a dat cu pompa doar câţiva metri.

După toate calculele celor din primarie, ţinând cont de faptul că raspunsul va veni în 30 de zile,  licitaţia din acest an a picat definitiv. Specialiştii sunsţin că acest gen de dezinsecţii se fac  doar în luna mai, cel târziu. În concluzie, contractul va fi atribuit tot pentru o dezinsecţie la sol unei firme locale, poate chiar firmei care a contestat licitaţia, cu acelaşi rezultat… zero.

D.N.

Un comentariu la „Dezinsecţia din avion, blocată de o firmă locală abonată la bani publici

  • 10 mai 2017 la 7:23
    Permalink

    Este jenant ce se afirma , chiar din interiorul Institutiei. Chiar nu se stie cine trebuia sa controleze respectarea contractului pentru care exista şi un grafic zonal de lucru?
    A ajuns Primaroa Ramnicului sat fara ciini sau a fost bucuria nebunului ca s-a ashimbat stapinul?
    Daca ce se afirma este adevarat , chiar ca Romania este tara lucrului bine mintit.
    Pacat. Asa mai pica un mit. Mitul bunului gospodar.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *