Hanski Liviu Bădescu, preşedintele Federaţiei Române de Goshin-Do: „Artele marţiale merită să fie cunoscute pentru că ele exprimă un efort omenesc îndreptat spre autodepăşire şi autoperfecţionare.”

Este inginer, pasionat de fotografie, îşi iubeşte enorm familia şi este dăruit total unei arte unice a mişcării, provenită din Extremul Orient, cu şase secole în urmă. Sub duritatea lui se ascunde un suflet tandru şi generos, dar şi nervii de oţel care l-au adus şi îl menţin în lumea extrem de mică a marilor maeştri budoka.

Povestea artelor marţiale începe în Japonia, cu şase veacuri înapoi, iar numele tehnicilor de luptă, prea puţin ştiute cu adevărat, stârneşte încă fiori: aikijitsu, nihon ju-jutsu, renshi, kendo ninja, karateka – oameni-umbre, îmbrăcaţi în alb, capabili să spulbere cu mâinile goale un adversar.

Asta este, cel puţin, imaginea pentru cei mai mulţi dintre noi.

Un romantic cu nervi de oţel

Dincolo de imagine însă, persoana maestrului Liviu Bădescu – hanshi (termen care, aveam să aflu, înseamnă în limba japoneză „mare maestru, model”, dar care se înlocuieşte ca formă de adresare cu sensei – profesor) 8 DAN Karate – este complet neaşteptată. Înalt şi suplu, doar fibră şi nerv, rezultat, probabil, al multelor ore de antrenament din dojo – dur, sobru, calculat şi cu privirea fermă, are permanent trăsăturile încălzite de un zâmbet venit dinăuntru şi poartă în ochi o expresie şăgalnică.

Pe stradă, l-ai lua ca pe un trecător oarecare, fără să-ţi treacă prin cap că, în două-trei secunde, ar putea culca la pământ un zdrahon numai cu muchia palmei, ori că nimereşte o ţintă cât o carte de joc, de la vreo 20 de metri. Te-ai aştepta să fie un cinic, dar este un înţelept, la fel cum l-ai putea crede un pragmatic desăvârşit, pentru a-l descoperi, de fapt, ca pe un romantic-realist.

Prima dată te uimeşte energia extrordinară pe care o împrăştie în jurul lui. Are ceva dintr-un aventurier fermecător şi misterios, dar, ciudat, prezenţa lui îţi transmite o stare ciudată, ca un soi de anestezie nervoasă. Apoi, vorbindu-ţi, descoperi că face parte din acea specie rară a oamenilor complet integri, care nu dau înapoi în faţa obstacolelor şi care se revoltă în faţa tuturor formelor de meschinărie:

„Pentru mine, povestea vieţii mele nu este una spectaculoasă. Mulţi spun că drumul meu e unul de succes, dar eu am ezitări în a considera că citind sau făcând ceva ce ai văzut la o altă persoană vei reuşi la fel. Eu cred că parcurgerea acestui drum ar trebui să fie jalonată de reperele numite valoare şi onestitate. Nu trebuie să confundăm un om de succes cu un om de valoare.

„Eram timid, dar nu retras”

Ingredientele care-l formează nu sunt întotdeauna aceleaşi. Dar valoarea şi succesul nu se elimină reciproc şi vreau să menţionez că toroanele funiei vieţii mele – educaţie, învăţământ, arte marţiale, pasiunile mele – s-au împletit toate, mereu, cu aceeaşi dorinţă de performanţă şi progres”.

Liviu Bădescu a descoperit artele marţiale pe la vârsta de şapte ani şi a pornit să înveţe aikijitsu şi karate în comuna natală, Pleniţa, pentru a se apăra de violenţele la care era expus din partea colegilor mai mari. „După o astfel de dispută, a fost un moment în care am înţeles, într-un fel sau altul, că lupta împotriva mai multor agresori necesită cunoştinţe mult mai avansate.

Maestru recunoscut la 23 de ani

Aceasta era prin 1971, atunci când artele marţiale nici măcar nu erau cunoscute la noi în ţară. De aici poate a plecat scânteia şi dorinţa de a evolua şi a mă perfecţiona în arta luptei. Nu ştiam nimic despre stiluri de luptă şi altele asemenea, nu doream decât să pot răspunde agresiunii asupra mea. Eram doar un copil în clasa a III-a…”.

După ce a absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova, Liviu s-a înscris la Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, iar în studenţie a înfiinţat chiar un club, pentru a se antrena, chiar dacă artele marţiale erau interzise în România acelor vremuri.

S-a îndrăgostit de spiritul uluitor ascuns în această artă de autoapărare şi s-a dedicat descoperirii tainelor sale, iar calea diferită pe care a urmat-o ca budoka (fiindcă stilul său, Goshin-do, este unul care nu se bazează pe competiţii, ci pe demostraţii tehnice deosebite şi, în mod special, pe crearea unei atmosfere de înaltă spiritualitate) l-a făcut cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate.

La 23 de ani, devenea primul maestru recunoscut de Federaţia Internaţională de Karate Ghosin-do, iar la 53 de ani, este preşedintele federaţiei similare, din România, al cărei fondator este. Între aceste două repere, o listă de performanţe, de la cele profesionale la cele obţinute prin vocaţia sa, artele marţiale, unde a participat la sute de stagii de pregătire în lume şi a antrenat poliţişti, militari profesionişti, gărzi de corp şi mii de elevi pasionaţi de karate.

„Artele marţiale merită să fie cunoscute pentru că ele exprimă un efort omenesc îndreptat spre autodepăşire şi autoperfecţionare. Din păcate, însă, sunt puţini cei care înţeleg, cu adevărat, ce înseamnă acestea şi, dintre aceştia, şi mai puţini au privilegiul de a pătrunde în adâncurile unei lumi care nu-şi dezvăluie publicului decât stratul de la suprafaţă: competiţia sportivă.

(sursa: avantaje.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *