Acțiuni de decolmatare și reprofilare albii pe cursurile de apă din Județ, efectuate de ABA Olt

Pentru diminuarea riscului la viituri și punerii în siguranță a obiectivelor (poduri, podețe, drumuri, linii electrice, etc) și gospodăriilor populației riverane cursurilor de apă, Administraţia Bazinală de Apă Olt, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea acționează în prezent cu trei buldozere și trei excavatoare pentru reabilitarea zonelor critice apărute din cauza fenomenelor hidrometeorologice periculoase produse în perioada 7 – 11 mai 2017, pe cursurile de apă pr. Bistrița la Frâncești – zona pod primărie, pr. Stăneasca la Stoilești – satul Izvorul Rece și pr. Topolog la Nicolae Bălcesu, prin decolmatarea și repfrofilarea albiei minore a acestora, lucrări estimate la un volum de 37 500 mc terasamente cuantificate la valoarea de 72 500 lei.

Menționăm că lucrările de decolmatare a pr. Bistrița pentru punerea în siguranță a drumului de acces spre satul Viișoara, implicit a podului peste pr. Bistrița în zona Viișoara și a bornei LEA 400 kv în comuna Frâncești, au fost finalizate.

,,Prin programul propriu de gospodărire a apelor aferent anului 2017, SGA Vâlcea va desfășura, astfel de acțiuni, în zonele unde există riscul blocării cursurilor de apă’’, a precizat ing. Pietriși Liviu Alexandru, director ABA Olt.

Un comentariu la „Acțiuni de decolmatare și reprofilare albii pe cursurile de apă din Județ, efectuate de ABA Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *