După victoria (2-0) cu Voinţa Orleşti, în finală, Posada Perişani câştigă pentru a treia oară Cupa României (judeţ)

Posada Perişani este echipa vâlceană care reuşeşte performanţa de a câştiga pentru a doua oară consecutiv Cupa României, judeţ. Gruparea antrenată de Mitică eleşpan a jucat miercuri, e Stadionul Bogdan Medrea din Măciuca, finala fazei judeţene a competiţiei, tot în compania echipei Voinţa Orleşti, ca şi anul trecut a câştigat. Dacă atunci scorul a fost 4-2 pentru formaţia din nordul judeţului, acum Posada a învins cu 2-0.

Situaţia părea dificilă pentru Posada cu câteva minute înainte de pauză, când gruparea din nordul judeţului a rămas în inferioritate numerică. Ciuculan a văzut atunci al doilea galben, fiind trimis astfel la vestiare de centralul Daniel Demetrescu. Totuşi, Posada a atacat şi în prelungirile primului mitan a deschis scorul prin Paşoi. Deşi orleştenii au condus ostilităţile în teren în artea a doua, s-a demonstrat şi la acest meci că ocaziile se răzbună. Astfel, cu 7 minute înainte de final, căpitanul Posadei, experimentatul Ciprian Dinu a înscris, aducând liniştea în tabăra formaţiei sale. S-a terminat 2-0 pentru Posada, echipă care va reprezenta judeţul la etapa 1 naţională a Cupei României. În scurta sa existenţă, de când a fost înfiinţată, Posada Perişani a câştigat de trei ori Cupa României (judeţ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *