România, ţara tuturor ţepelor. Vulpescu ar putea ajunge directorul Hidroelectrica

Ministrul Energiei Toma Petcu, chiar dacă fotoliul i se clatină, are în plan să-l numească pe Remus Vulpescu director general la Hidroelectrica, conform unor surse citate de Economica.net.

În prezent Remus Vulpescu este consilier personal al ministrului Toma Petcu şi a fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA. Vulpescu nu a confirmat informaţia publicată de Economica.net, dar asta nu înseamnă că nu poate fi adevărat.

Remus Vulpescu este cunoscut în „istoria economică a României”, după încercarea eşuată de privatizare a Comninatului Chimic Oltchim Vâlcea, de pe vremea când era preşedinte al OPSPI. La acea dată Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru cumpărarea combinatului, dar aceasta a eşuat pentru că nu a putut face dovada că are şi banii necesari pentru plata acţiunilor.

Un comentariu la „România, ţara tuturor ţepelor. Vulpescu ar putea ajunge directorul Hidroelectrica

  • 11 iunie 2017 la 8:11
    Permalink

    Chiar asa polivalent sa fie pianistul care a distrus Oltchim Ramnicu Valcea?
    Se pricepe si la energie sau este un biet obedient ascultator care face ceea
    ce i se spune.
    Pentru catei si dulai exista si adapostul de la Feteni. Nu crede ca i-ar fi mai bine acolo?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *