Veste bună pentru românii cu rude plecate „afară”. De joi, convorbirile în roaming în UE vor fi taxate la nivelul celor naţionale

Minutele, SMS-urile şi datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE) se vor scădea din resursele naţionale incluse începând cu data de 15 iunie, urmând ca, după epuizarea acestora, consumul să fie taxat la fel ca în România, în afara propriei reţele, a anunţat luni Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), informează Digi24.

Potrivit ANCOM, din 15 iunie, se realizează trecerea la sistemul de tarifare european denumit „Roam like at home”.

„După epuizarea acestora (resurselor naţionale incluse – n.r.), consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei reţele, dar în limitele unei utilizări rezonabile. Se realizează astfel trecerea completă la „Roam like at home”, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în ţările UE, dar şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein (SEE)”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Începând din 15 iunie, apelurile (minutele) efectuate şi SMS-urile trimise în roaming, către orice destinaţie din UE/SEE (inclusiv către orice număr de telefon din România) se scad, până la epuizarea lor, din minutele şi SMS-urile naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România, pentru traficul în afara propriei reţele. Totodată, apelurile şi SMS-urile primite în roaming în UE/SEE sunt gratuite.

În plus, ca regulă generală, datele consumate în roaming în UE/SEE se scad, până la epuizarea lor, din datele naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România.

„Totuşi, în cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limită de date (Mb/Gb) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri, urmând să aplice după epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 euro/Gb (0,0077 euro/Mb), fără TVA”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *