Tribunalul nu şi-a dat acordul pentru vânzarea pe bucăţi a combinatului Oltchim

Canicula mare la…Oltchim, conducerea combinatului grav afectată  emite declaraţii fără acoperire juridică. Judecătorul sindic al Oltchim a amânat în data de 21 iunie pronunţarea asupra deciziei de privatizare  pe bucăţi a combinatului chimic, procesul va intra in discuţie în data de 13.09.2017.

Practic, Tribunalul nu a avizat modificările planului de reorganizare prezentate de administratorul judiciar, consorţiul format de BDO Business Resctructuring SPRL ŞI Rominsolv SPRL. Cu toate acestea, administratorul special Bogdan Stănescu a declarat cu câteva ore înainte de apariţia comunicatului că procedura de depunere a ofertelor se va face în data de 26 iunie: “Am încredere că pe 26 iunie 2017 vor fi depuse ofertele ferme şi angajante care vor cuprinde elementele de business, sociale şi de preţ corecte şi serioase, pentru un business profitabil, aşa cum este Oltchimul astăzi. (…) Cu siguranţă, tranzacţia Oltchim trebuie să fie una de succes. “

Administratorul sindic afirmă altceva:  că modificările aduse planului de reorganizare, corecturile făcute,  au miros pestilenţial şi a spus   “pas” până în toamnă când planul de reorganizare va fi disecat punct cu punct.

Angajaţii combinatului nu mai pricep nimic de la viaţă, cu atat mai puţin din acţiunile actualei conduceri, şi se întreabă cum poţi să organizezi o depunere a ofertelor angajante dacă nu ai acordul administratorului sindic. O întrebare de un milion de euro la care Bogdan Stănescu trebuie să dea un răspuns pertinent, nu abureli menite să ascundă adevărul.  Fără acordul administratorului sindic   actuala conducere a Oltchim va fi obligată să refacă planul de reorganizare astfel încât nu doar firma de avocatură şi investitorii să beneficieze de facilităţi şi avantaje materiale.

Reacţia angajaţilor: “Încurcate mai sunt căile Domnului! După o agitație continuă pentru strângerea de angajamente cu demisii de la salariații Oltchim, după stabilirea unui termen FIX 26.06.2017, pentru depunerea ofertelor angajante pentru „cumpărături” de active, (la bucată ca la tarabă), in  21.06.2017 a venit  o decizie a judecătorului sindic de ” amânare a pronunțării asupra deciziei de confirmare a planului de reorganizare „. Acum ne întrebăm și noi ca niște neștiutori și nepricepuți ce suntem: Pentru ce să se depună oferte angajante de preluare a activelor, când, până în 26.06.2017 NU EXISTĂ o aprobare pentru această modalitate de vânzare?”

Dosar nr. 887/90/2013
Şedinţe
13.09.2017
Ora estimata: 08:30
Complet: Cameră de consiliu
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document:

28.06.2017
Ora estimata: 08:05
Complet: Complet amanare pronuntare
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt:
Document:

21.06.2017
Ora estimata: 08:00
Complet: S3-Faliment
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână pronunţarea asupra confirmării modificării planului de reorganizare la data de 28.06.2017. Acordă termen de fond la data de 13 septembrie 2017 ora.11,00
Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 21.06.2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *