În 2016, românul a preferat carnea de vită şi pasăre

În anul 2016, în România a crescut consumul de carne de vită şi pasăre, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a numărului de capete, bovine şi pasăre, sacrificate. Producţia de carne de porc a crescut cu aproximativ două procente, dar numărul de porci sacrificaţi a înregistrat o scădere cu un procent.

În anul 2016, sacrificările de bovine în unităţi industriale specializate, după numărul de capete, au crescut faţă de anul precedent cu 29,3%, iar sacrificările de porcine au scăzut cu 0,1%. Faţă de anul precedent, producţia de carne de bovine a crescut cu 29,4%, iar cea de porcine a crescut cu 2,0% datorită creșterii greutății medii a porcilor sacrificați, informează Institutul naţional de Statistică.

Numărul de ovine şi caprine sacrificate în unităţile industriale specializate a scăzut faţă de anul precedent cu 12,2%, iar producţia de carne de ovine şi caprine a scăzut, de asemenea, cu 8,4%.

Numărul de păsări sacrificate în abatoare a crescut faţă de anul 2015 cu 1,8%, iar producţia de carne de pasăre a crescut cu 4,2%.

Sacrificările de bovine au fost preponderente în regiunile Nord‐Est (49,9%), Sud‐Muntenia (13,1%), și Nord‐Vest (11,6%).

Sacrificările de porcine au deţinut cele mai mari ponderi în regiunile: Vest (peste 35,0%), Sud‐Muntenia (16,7%), Nord‐Est (13,1%), Nord‐Vest (12,2%) şi Centru (11,4%), iar sacrificările de ovine şi caprine, în regiunile Vest (27,9%), Sud‐Muntenia (peste 25,0%), Sud‐Est (16,5%) și Centru (11,4%).

În anul 2016, sacrificările de păsări au fost preponderente în regiunile Sud‐Est (25,2%), Nord‐Est (23,8%), Sud‐Muntenia (15,9%), Centru (15,2%) şi Nord‐Vest (11,7%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *