În maxim două luni aflăm se va decide soarta Combinatului Olchim

Conform unei declaraţii a administratorul special al Oltchim SA, în maxim două luni se va lua o decizie privind câştigătorul sau câştigătorii licitaţiei pentru cele nouă pachete de active ale Oltchim.

Decizia va fi luată de creditorii societăţii după ce consultanţii în procesul de vânzare vor realiza un raport de analiză a ofertelor şi după ce Comisia Europeană se va pronunţa asupra respectării principiului discontinuităţii

Conform unui comunicat emis de administratorul special al Combinatului Chimic Oltchim Vâlcea, până joi, 6 iulie, ora 18.00, termenul limită, s-au depus opt oferte, la care se adaugă o a noua ofertă depus la 20 de minute după termen. Conform aceluiaşi comunicat, nu grupul germano-polonez PCC, acţionar minoritar al combinatului, nu a depus nicio ofertă.

Cele opt oferte depuse până la termenul limită sunt: Chimcomplex Borzeşti (controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza), IPP, Louisiana Chemical (SUA), GFR Group (Gruia Stoica, care a făcut o ofertă pentru vagoanele deţinute de Oltchim), Aiotech, Dynamic SG Galaţi (care a mai cumpărat active de la Oltchim în 2013) şi BNS Group.

A noua ofertă fost depusă de către fondul de investiţii White Tiger, cu capitaluri americano-britanic, la circa 20 de minute după termenul limită. Sursele, citate de News.ro,  au precizat că, deşi a fost depusă după termenul limită, oferta ar putea fi acceptată în cazul în care este considerată suficient de atractivă.

Compania a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, şi o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *