Jackie Pintilie: ”Noi, fotbaliștii de atunci, știam şi să jucăm şi să petrecem”

Toată lumea-l cunoaşte pe Constantin “Jackie” Pintilie. Cariera fotbalistică a actualului preşedinte de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea se leagă de un singur nume de club: Chimia. “Pe mine m-a născut mama la Drăgăşani, dintr-o întâmplare. Acolo a fost să fie, tata, gălăţean de fel, era în aplicaţie militară. Nu ştiu pe nimeni în Drăgăşani, eu sunt vâlcean get-beget. 14 ani am jucat fotbal numai la Râmnicu Vâlcea. Puteam să joc mai mulţi ani, dar mi-au găsit ceva la inimă şi a trebuit să mă las la 29 de ani. Ăsta a fost destinul meu, ce să fac? Nu îmi pare rău că nu am plecat la un club mare. Am avut şansa să mă transfer la Universitatea Craiova. Mă văzuseră la un baraj de promovare şi le-a plăcut de mine. Am plecat în cantonament cu ei, dar după o săptămână am fugit. Să nu înţelegi greşit, nu s-au purtat urât cu mine, dar mie îmi plăcea la Vâlcea, nene! Acolo era viaţa mea şi m-am întors. Nu-mi pare rău că doar, zic eu, am făcut treabă bună la Chimia”.

Cea mai frumoasă vară a fotbalului vâlcean

Ca pentru orice fotbalist din generaţia de aur a Chimiei, momentul de referinţă al carierei este câştigarea Cupei României, după finala cu gălăţenii de la Constructorul: “Gabi, îţi spun sincer, noi nici nu ne-am dat seama în acele momente ce performanţă am realizat. Am jucat în primul tur cu o echipă din Găeşti, parcă. Era 0-0 la pauză. 0-0 şi la final. Jucam la ei, că erau în Divizia C. Arbitrul, golan, prelungea şi iar prelungea partida. Noi ne cam iritasem, iar el ne-a spus să nu ne mai stresăm atât, că tot Steaua sau Dinamo ia cupa, nu noi. Până la urmă, a dat Oroviţ gol şi ne-am calificat noi. Şi uite aşa, pas cu pas, am ajuns în finală. Ne-am dus la Bucureşti, şi în primul meci cu Galaţiul am făcut 1-1. Îţi spun sincer, dacă partida aia mai dura 15 minute o luam în freză, ne băteau. |n meciul al doilea i-am bătut cu 3-0, aveam şi noi echipă bună. Ştii ce am făcut noi după ce am câştigat cupa? Nu o să-ţi vină să crezi! Am mers în Gara de Nord, la un birt care era deschis şi noaptea, non-stop, cum se zice acum, şi ne-am luat bere şi mici. Câţiva colegi cu nevestele, au mai venit câteva fete de pe acolo şi ăsta a fost cheful. Nici bani nu aveam la noi. Noroc cu Tifirel, el mai strângea banii, el ne-a împrumutat. Asta a fost. Primirea de la Râmnicu Vâlcea a fost minunată, ne-au aşteptat oamenii de parcă venea Ceauşescu. Apoi, ne-am dus la terasa de la Alutus, pregătise acolo partidul o masă super, şi ne-am distrat de minune. Partidul ştia să trăiască domnule, acolo era viaţa adevărată!”.

Meciurile din Cupa Cupelor

Şi “dubla” cu Glentoran Belfast, din Cupa Cupelor, a rămas întipărită în memoria lui Jackie: “Ştii cum au făcut ei egalitate la Vâlcea? Multă lume nu ştie. Aveau un fotbalist legitimat, numărul 8 de la ei, Mekeri parcă îl chema, care era în puşcărie nene, condamnat. L-au scos special să joace împotriva Chimiei. Ăsta le-a făcut tot meciul, el a dat ambele goluri. În Irlanda am ajuns la concluzia că lordul e lord. S-au purat minunat cu noi, ce am dorit aia am avut. Pe mine m-au dus în magazia clubului şi mi-au spus că îmi pot lua ce pereche ce ghete vreau. Eu, ca românul, am luat trei. Ce să-i faci, pe la noi nu se găseau… Colegii mei au făcut şi ei cumpărături în Belfast. Şi cu bani şi, mai ales, fără bani. Prăpăd a fost! La meci, ne-au bătut pe bune. Cu 30 de minute înainte de partidă, nu era aproape nimeni în tribune, apoi s-a umplut stadionul imediat. Ne-au învins, ce să mai… Nu că am jucat noi foarte slab, dar jucau ei bine pe teren propriu. Când ne-au dat al doilea gol, că 2-0 pentru ei s-a terminat, aproape toţi spectatorii au intrat în teren. M-am speriat aşa de tare, că am sărit în braţele lui Ion Crăciunescu, intrase şi el în ultimele minute. I-am spus: hai, Ioane, să fugim că ăştia ne omoară pe toţi!”.

“Era o adevărată familie”

Jackie Pintilie este mândru de generaţia sa şi spune că distracţiile de altădată erau mai frumoase decât cele de acum: “Când era vorba de treabă, făceam treabă. Când era vorba de distracţie, distracţie era. Ştiam şi să jucăm şi să petrecem! Eram ca o familie, dovadă că am rămas cu toţii prieteni. Ţin minte că se mai sărea şi calul, dar foarte rar. Mi-au povestit băieţii că, odată, la Capela, după ce fuseseră la pescuit, Şutru a “lansat” şi în restaurant. Acul de pescuit s-a dus direct în părul uneia şi a tras, i-a atenţionat pe toţi că a prins un peşte mare. Şi trăgea, şi trăgea. Cu o seară înainte, tot Şutru şi cu nu mai ştiu cine au vrut să ia pianul de la hotel, să îl urce în cameră, să cânte ei singuri, direct din pat. Ţi-am spus, se mai întâmpla, dar, în general, eram oameni cuminţi, la locul nostru”.

“Rămân tot Jackie Pintilie“

Jackie Pintilie nu-şi reproşează nimic în cariera sa sportivă şi nu vrea prea multe pentru viitor: “Sunt împlinit, am copii, am nepoţele, am o casă, am tot ce vreau. Cariera mea sportivă s-a terminat, din păcate, la Giurgiu, acolo mi s-a făcut retragerea din arbitraj (n.r., Jackie a fost şi arbitru), la Vâlcea nu s-a oferit nimeni să o facă. Asta este. Pentru viitor, vreau să-mi duc mai departe munca de la AJF. Oricum, eu rămân tot Jackie Pintilie, indiferent de ce o să fie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *