Guvernul a amânat din nou intrarea în vigoare a Legii Falimentului Personal

Ministerul Economiei a anunţat că termenul de intrare în vigoare a Legii Falimentului Personal a fost amânat, pentru a treia oară. Legea trebuia să intre în vigoare la 1 august 2017, dar momentul a fost amânat pentru 1 ianuarie 2018.

„Termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza întâi din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2018”, arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Legea falimentului personal a fost propusă, pentru prima dată, să intre în vigoare pe 26 decembrie 2015, dar termenul a fost amânat pentru 31 decembrie 2016 şi amânat din nou pentru data de 1 august 2017, ca astăzi, Ministerul Economiei să anunţe că data de intre în vigoare va fi 1 ianurie 2018, aprobată prin Ordonanţa de Guvern.

”Normele care reglementează procedura insolvenţei persoanelor fizice nu pot fi puse în aplicare fără a ţine cont de unul dintre principiile de bază ale Legii nr. 151/2015, respectiv asigurarea unor proceduri de insolvenţă eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un termen rezonabil, iar pentru realizarea acestui deziderat se impun un set de măsuri de pregătire a tuturor instituţiilor publice implicate în procedura insolvenţei”, se precizează în nota de fundamentare, citat de News.ro.

Potrivit documentului, Legea dării în plată şi mecanismul impreviziunii din Codul civil oferă soluţii alternative pentru ipotezele în care ”dezechilibre contractuale generate de cauze intrinseci sau extrinseci contractului au dus la pierderea utilităţii acestuia pentru una dintre părţi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *