Comuna Malaia la ceas aniversar

Primăria comunei Mălaia, împreună cu Consiliul Local organizează o nouă ediţie a Zilelor comunei, care vor avea loc în perioada 26-27 august.

„Hora satului” se va desfăşura la baza sportivă din localitate, unde administraţia locală a pregătit în detaliu evenimentul.

Sărbătoarea va începe chiar de vineri, 25 august, când pe scenă va urca o formaţie de muzică populară din Sibiu. Sâmbătă, de la ora 15.00 este programată deschiderea oficială, la care vor participa oficialităţile judeţului şi politicieni. După deschidere, primarul Gabriel Ţolea va premia elevii „de nota 10” şi le va transmite un mesaj de apreciere din partea administraţiei locale. Printre artiştii care vor urca pe scenă se numără Nicolae Datcu sau Nicolae Voiculeţ, care va susţine un concert la nai alături de un dirijor de orchestră.

De remarcat faptul că, începând cu ora 19.00 vor participa reprezentanţii Muzicii Militare – Brigada 30 „Mihai Viteazul”, Garda de Onoare a Armatei Romane. Duminică, distracţia şi voia bună vor prima la Mălaia, iar toţi cei prezenţi vor putea asculta un maraton muzical. Printre artiştii care vor concerta se numără: Mioara Raica, Cristina Udrea, Ion Drăgan, Georgel Nucă, Alin Pavelescu, Ilie Dură, Anamaria Iorga, Rodica Nicolescu, Patricia Maria Ţolea, Alexandra Ungureanu, Irina şi Teodor Vlada, dar şi ansamblul folcloric Junii Mălăieni şi grupul vocal Bujorelul din Drăgăneşti-Olt. Zilele comunei se vor încheia cu un superb foc de artificii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *