Deputatul Cristian Buican: PSD dorește subordonarea justiției!

Anunțul de miercuri, 23 august 2017, făcut de Ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader, privind propunerea de modificare a Legilor Justiției reprezintă dovada supremă a faptului că PSD-iști își doresc, cu orice preț, subordonarea justiției.  La nici 6 luni de la celebra OUG 13, care a scos în stradă peste 500.000 de cetățeni, reprezentanții PSD recidivează și propun în spațiul public un proiect de modificare a Legilor Justiției care are ca unic scop subordonarea justiției de către PSD, prin trecerea Inspecției Judiciare la Ministrul Justiției (numit politic), scoaterea Președintelui României din procedura de numire a procurilor șefi și îngreunarea luptei anticorupție din România. Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că propunerile Ministrului Justiției sunt o încercare disperată a celor de la PSD de natură să bulverseze sistemul de justiție din România, cu grave consecințe asupra imaginii României în Uniunea Europeană și în lume.

Parlamentarul Cristian Buican este de părere că cele mai nocive propuneri ale Ministrului Justiției din acest pachet de legi se referă la trecerea Inspecției Judiciare în subordinea Ministrului Justiției (numit politic) și eliminarea Președintelui României din procesul de numire al procurorilor-șefi. În opinia președintelui PNL Vâlcea, cele două propuneri sunt de natură să asigure un control politic asupra justiției și reprezintă o întoarcere în timp, în epoca Adrian Năstase. Mai mult decât atât, alte prevederi ale proiectului anunțat public de Tudorel Toader, precum înființarea unei direcții speciale în Parchetul General pentru urmărirea penală a magistraților, creșterea vârstei pentru intrarea în magistratură, modificarea condițiilor și vechimii necesare promovării magistraților etc, sunt de natură să bulverseze sistemul de justiție din România. Deputatul Cristian Buican atrage atenția și asupra faptului că propunerile Ministrului Justiției nu au fost discutate și dezbătute nici cu societatea civila și nici nu au existat consultări pe marginea lor cu corpul magistraților sau CSM.

”Un proverb mai bun decât «Lupul își schimbă blana, dar năravul ba!» nu există în această situație. La nici 6 luni de la celebra OUG 13, care a scos în stradă peste 500.000 de români, PSD recidivează, prin aceste propuneri de modificare a Legilor Justiției. După ce au văzut că nu pot scăpa de pușcărie prin încercări disperate de modificare a Codului Penal, planul celor de la PSD este de a subordona justiția și de a bulversa tot sistemul judiciar din România. Ce încearcă să facă cei de la PSD este o nouă golănie și noi toți avem obligația să îi oprim. PNL se opune categoric acestor propuneri și se va lupta în Parlament ca acestea să nu fie adoptate. Corpul magistraților, Uniunea Judecătorilor, Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General, Înalta Curte de Casație și Justiție nu au fost consultate asupra principalelor modificări și nu sunt de acord cu ele, Președintele României le critică dur, societatea civilă le respinge, iar cetățenii au început deja să se manifeste în stradă. Toate acestea la nici 24 de ore de la conferința de presă prin care Ministrul Justiției anunța aceste modificări. Pe lângă faptul că aceste propuneri sunt de natură să subordoneze justiția politicului și să bulverseze sistemul judiciar din România, ele contravin atât Constituției, cât și rapoartelor MCV, recomandărilor Comisiei de la Veneția sau ale Consiliului consultativ al judecătorilor europeni” a declarat președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *