România se pregătește de scumpiri la toate bunurile și serviciile

Managerii din România preconizează pentru următoarele trei luni, o creștere moderată a volumului producţiei (+6%), dar și o creștere medie a preţurilor 12 procente. Cea mai mare creștere a prețurilor se va înregistra în sectorul comerțului cu amânuntul, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +3% pe total industrie prelucrătoare.

În domeniul construcţiilor, potrivit estimărilor din luna august 2017, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +9%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +8%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere a activităţii economice (sold conjunctural +18%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +14%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%).

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +18%).

Conform estimărilor din luna august 2017, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%).

În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *