Mircia Gutău – a dat „raportul de activitate” în doar ….975 de caractere

Puţine, foarte puţine randuri pentru un an de mandat…şi de realizări mărete imposibil de enumerat. Edilul Râmnicului n-a avut cu ce să se laude..

Arhiepiscopia Râmnicului a dezgolit săptămâna trecută bustul  Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, plus un grup de copii de la Seminatul Teologic.

Înghesuiala la microfon a fost mare, solemnitatea virusată de anumite „elemente” disturbatoare care n-au ratat ocazia de a se expune în fruntea convoiului.

Nici vantul, nici ploaia nu l-au împiedicat să participe. Dar trecem peste.

Sub o ploaie de umbrele, care puteau fi lasate în maşină, ţinând cont de solemnitatea momentului, capii judeţului au salutat statuia ocrotitorului Râmnicului, un gest cat se poate de normal, în condiţiile în care la fiecare ploaie mai puternica se roagă la  Dumnezeu să-i ajute, să-i scape de prăpăd şi ,evident, de probleme.

Până acum Sfântul Antim Ivireanul a cam stat în „stand by”, şi a stat cam mult…un sfert de secol.

Timp de 25 de ani, orotitorul Râmnicului s-a dovedit a fi pe mână cu gaşca care a condus spre distrugerea totală judeţul.

Râmnicul s-a ales cu cateva pavele schimbate, capii judeţului, implicit primarii, au devenit  milionari în euro.

E adevarat…Sfântul Antim nu are nicio vină, doar cei care l-au „resuscitat” spre fericirea cetăţii.

Primarul Râmnicului, ecologistul Mircia Gutău, ne-a „ecologizat” cel mai tare, şi ne ecologizează în continuare aproape săptămânal.

Tot săptămâna trecută, acelaşi edil ne-a prezentat „Raportul său de activitate”, un raport în câteva rânduri care nu spune nimic, cu excepţia mulţumirilor aduse celor care l-au readus în fotoliul de primar.

„În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o În urmă cu un an,când am avut onoarea de a primi, prin votul Dumneavoastră, pentru a treia oară, demnitatea de primar al acestui oraş minunat.

În anul care a trecut am căutat, în fiecare zi, să nu vă dezămăgesc aşteptările şi să lucrez, aşa cum mi-aţi spus în atâtea rânduri – pe străzi, în audienţe, la evenimentele publice din oraş – spre mai binele comunităţii noastre. Am finalizat investiţii importante şi, mai ales, am pus bazele altora, ce urmează a se termina până la finele acestui mandat.

Vă asigur că voi face tot ceea ce îmi stă În putinţă pentru ca în perioada următoare să aduc la îndeplinire toate promisiunile făcute În campania electorală din 2016, astfel încât tot ceea ce am discutat şi stabilit împreună să devină realitate, pentru un Râmnic mai frumos, mai civilizat, mai modem.

Faptul că vă simt alături În toate deciziile importante pe care le iau Îmi dă puterea de a merge mai departe. Vă mulţumesc pentru susţinerea Dumneavoastră şi vă rog să Îmi fiţi alături şi În anii următori din acest mandat pe care Îl vreau plin de lucruri frumoase şi utile pentru Râmnicul nostru.”

Edilul n-a prea avut ce să enumere, marile realizări sunt inexistente, iar parcurile şi locurile de joaca nu pot fi considerate investiţii, ci doar „ciupeli administrative”.

N-am descoperit lucrările făcute pentru binele cetăţenilor, iar pentru nimicurile făcute edilul ne-a taxat triplu.

Cât despre implicarea cetăţii în luarea deciziilor importante prin aprobarea tacită a tampeniilor şi jafului comis…ne umfla şi râsul. Cetatea este la fel de inertă ca gaşca de consilieri locali care-i deserveşte interesele. Nimeni nu mişcă în front, deşi uneori ar trebui să o facă, măcar pentru a-l scăpa de gafele monumentale făcute la fiecare şedinţă.

Se poate concluziona că după un An de mandat în fruntea oraşului, Mircia Gutău recunoaşte prin intermediul primului său „Raport de Activitate” că în afara devalizării bugetului local pe tot felul de achiziţii şi lucrări ilegale nu a făcut nimic concret pentru oraş. A mimat munca pe bani foarte mulţi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *