Hackerii vâlceni din nou în atenţia D.I.I.C.O.T.

La acestă oră, polițiștii de combaterea criminalității organizate din Pitești și Vâlcea, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., descind la locuințele unor persoane bănuite de infracțiuni informatice și economice.

La data de 26 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. — Serviciul Teritorial Vâlcea, efectuează 10 percheziții domiciliare, în județele Vâlcea și Olt. Sunt vizate persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, fals informatic și spălarea banilor.

Din cercetări a reieșit că aceștia ar fi postat pe internet anunțuri false, privind vânzarea de bunuri, fără ca acestea să există în realitate. Persoanele vătămate, fiind interesate de achiziționarea bunurilor, virau banii într-un cont creat de membrii grupării, însă produsele nu ajungeau niciodată la destinație.

Până în prezent, au fost identificate peste 50 de persoane vătămate. Prejudiciul este estimat la 35.000 de euro.

În cauză, vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, la audieri.

În activități sunt angrenați și jandarmi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *