„Scena unui carnagiu” în Sydney. O șoferiță a intrat cu mașina în zidul unei școli: 2 elevi au murit

Doi băieți de opt ani au murit după ce o mașină s-a izbit într-o școală primară din Sydney, au declarat surse din poliție.

La volan se afla o femeie, în vârstă de 52 de ani, a fost dusă la secția de poliție, scrie BBC.

Incidentul s-a produs într-o suburbie din Greenacre, iar paramedicii au descris scenele de la fața locului ca fiind “pandemoniu”.

″În mod evident, era scena unui carnagiu”, a spus Supt Stephanie Radnidge, de la Serviciul de Ambulanță din New South Wales (NSW). „A existat un număr important de copii și profesori care au fost compleșiți de acest accident oribil”, a adăuga aceasta.

Doi băieți au fost duși la un spital din apropiere, iar în scurt timp aceștia au murit din cauza rănilor suferite. O fată de 9 ani se află în stare gravă, iar alți doi elevi, în vârstă de 8 ani, se află în stare stabilă, au declarat oficialii.

În plus, polițiștii au declarat că „un număr” de alți elevi au primit îngrijiri medicale, după ce au fost răniți ușor.

“Este foarte, foarte greu pentru că noi ca părinți, suntem ființe umane”, a spus Supt Radnidge.

Poliția a declarat că șoferința a fost testată și investighează modul în care a avut loc accidentul.

“Nu credem că a fost un act intenționat”, a declarat comandantul poliției NSW, Stuart Smith.

Nu se știe încă dacă femeia avea legături cu respectiva școală, au spus autoritățile.

Martorul Khaled Arnaout a spus că a văzut o “gaură mare” în peretele sălii de clasă și a auzit țipetele de disperare ale celor aflați în sală.

“Profesorii și elevii fugeau”, a declarat el pentru Sydney Morning Herald. „Era mult sânge și copiii erau întinși pe podea. Stăteau culcați pe podea și țipau”, a mărturisit acesta.

Sursa: www.Stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *