Şi „Dumnezeul Frânceştiului”, primarul Paraschiv a spus: Să nu mai fie şedinţă…

Primarul comunei Frânceşti, Daniel Florin Paraschiv a comis-o din nou. De data aceasta, primarul Paraschiv a refuzat să convoace o şedinţă extraordinară iniţiată de o treime dintre consilierii locali, pe motiv că….secretarul şi aproximativ jumătate dintre angajaţii primăriei sunt în concediu.

Din surse apropiate primăriei Frânceşti am aflat că angajaţii ce se află în concediu nu au depus cereri, ci au fost …puţin forţaţi să îşi ia câteva zile libere.

De menţionat este faptul că actualul secretar al Primăriei Frânceşti, al cărui salariu sare de 7.000 lei, este angajat de mai puţin de o săptămână şi deja beneficiază de zile de concediu, probabil pentru efortul depus.

Aceleaşi surse ne-au declarat că primarul Praschiv nu va mai convoca nicio şedinţă, că va fi ea ordinară sau extraordinară, până în momentul în care consilierii care solicită schimbarea viceprimarului Dumitru Cioboată nu se vor răzgândii.

Mai mult, primarul Daniel Paraschiv a anunţat că în acest an Primăria Frânceşti nu va acorda cadouri de crăciun eleviilor din localitate pe motiv că nu sunt fonduri, chiar dacă el încasează lunar, după noua grilă, un salariu ce sare de 8000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *