Trump și Putin: 3 întalniri într-o singură zi

Vladimir Putin și Donald Trump au decis la summit-ul Asia-Pacific din Vietnam să lupte până la înfrângerea așa numitului Stat Islamic în Siria, relatează BBC, citând Kremlinul.

Cei doi lideri au avut 3 întâlniri în 24 de ore la summit, relatează BBC. Kremlinul a anunțat că președintele SUA și cel al Rusiei au decis să lupte împotriva așa numitului Stat Islamic în Siria până la înfrângerea acestuia. O declarație comună în acest sens va fi pregătită, dar SUA nu au confirmat în mod oficial această informație.

Totodată Donald Trump a declarat sâmbătă că Putin i-a spus că “nu s-a amestecat” în alegerile prezidențiale americane și că liderul rus se simte insultat de aceste acuzații.

“De câte ori poți să-l întrebi. El mi-a spus că nu s-a amestecat deloc în alegerile noastre”, a indicat președintele american jurnaliștilor la bordul Air Force One în cursul zborului de la Da Nang la Hanoi, relatează BBC. Putin a descris acuzațiile drept ”absurde”.

Cei doi lideri participă la forumul economic, în timp ce în Statele Unite continuă investigaţiile privind posibilul amestec al Moscovei în alegerile americane din 2016. Săptămâna trecută au fost puşi sub acuzare foşti colaboratori ai lui Donald Trump din timpul campaniei electorale și ambii au pledat nevinovat.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *