Parlamentul este pregătit să înceapă negocierile cu guvernele UE privind revizuirea sistemului Dublin

Țara de acces nu mai este automat responsabilă de procesarea cererilor de azil
Toate statele UE trebuie să accepte să își asume o parte din responsabilitate pentru a primi azilanți
Cei care refuză pot pierde fonduri UE

Parlamentul European este pregătit să înceapă negocierile privind revizuirea sistemului Dublin pentru a realiza o repartizare corectă a azilanților în statele membre.

O majoritate vastă a deputaților a aprobat mandatul Comisiei pentru libertăți civile prin votul de joi (390 de voturi la 175 cu 44 de abțineri). Parlamentul poate acum începe negocierile cu Consiliul de îndată ce statele membre își vor fi agreat poziția de negociere.

Modificările propuse la regulamentul Dublin au ca scop remedierea slăbiciunilor sistemului actual și asigurarea faptului că statele membre vor accepta partea lor de responsabilitate în primirea azilanților în UE.

Conform acestei reforme, statul în care ajunge pentru prima dată azilantul nu va fi automat responsabil de procesarea cererii sale, ci azilanții vor fi distribuiți între toate statele UE, prin relocare rapidă și automată către alt stat.

Statele membre care nu acceptă să primească o parte din azilanți vor riscă să le fie redus accesul la fondurile UE.

Raportorul PE Cecilia Wikström (ALDE, SE) a declarat: ”Parlamentul este gata de negociere și cer Consiliului să adopte repede o poziție comună pentru a putea începe negocierile interinstituționale și a putea implementa cât mai curând un sistem de azil în UE nou și cu adevărat funcțional.”

Sistemul Dublin este legislația UE care stabilește care stat este responsabil pentru a procesa cererea de protecție internațională. Dreptul de a cere azil este stabilit în Convenția de la Geneva la care toate statele UE au aderat și care a fost încorporată în Tratate.

Decizia Comisiei pentru libertăți civile de a începe negocierile cu Consiliul a fost anunțată la deschiderea sesiunii, luni, în Strasbourg. Întrucât mai mult de 76 de membri au obiectat la această decizie până la termenul de marți la miezul nopții, votul pentru aprobarea ei a fost inclus pe agendă

 

Sursa: Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *