Editorial Ionel Gerea: Da, domnule profesor Petre Berbecaru….

Mă bucur că sunt unul dintre cei care au susţinut, la acel moment, ca profesorul Petre Berbecaru să fie „reactivat”. Era şi „de răsul curcilor” ca un om de o asemenea valoare să nu fie reactivat.

Ştiu, profesorul Petre Berbecaru nu are nevoie să fie „periat”. Eu, repet, am satisfacţia că am contribuit, poate, la readucerea sa în handbal. Iar domnia-sa şi-a demonstrat, încă o dată, dacă mai era cazul, competenţa.

Petre Berbecaru a ştiut să-şi aleagă şi o echipă managerială care să aibă rezultate.

„Nu ne putem compara, deocamdată, cu CSM Bucureşti, dar vrem să fim acolo, lîngă ele”, spunea nea Petrică, în vară, la prezentarea lotului HCM. Mulţi au zis că e o declaraţie hazardată. Uite că nu e aşa. HCM intră în 2018 de pe locul secund.

Petre Berbecaru e principalul artizan al faptului că Vâlcea a revenit în prim-planul handbalului feminin românesc. Alături, desigur, de tânărul Marian Joiţa şi de staful tehnic al echipei (Relu Roşca, Gheorghe Sbora şi Ionel Gheorghe). dar şi fetele, desigur, au meritul lor.

Se vorbeşte din nou la superlativ despre Vâlcea, capitala handbalului feminin românesc ani de-a rândul.

Ce-ar fi să…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *