SENATORUL PSD, LIVIU BRĂILOIU SE DECLARA NEMULȚUMIT DE FELUL IN CARE ”CIOBANII” INFORMEAZA LUMEA DE REALIZARILE GUVERNULUI

La o zi după ce i-a numit pe ziarişti „ciobani”, senatorul PSD Liviu Brăiloiu se declară nemulţumit de modul în care presa informează despre realizările Guvernului

Senatorul PSD Liviu Brăiloiu i-a numit, luni, ”ciobani” pe jurnaliştii care îl aşteptau pe ministrul Mihai Fifor, după şedinţa Comisiei de apărare din Senat, discuţia cu ziariştii care îi reproşau modul în care li s-a adresat continuând inclusiv la uşa liftului.

Marţi, parlamentarul a transmis, printr-un comunicat de presă, că în ţara noastră libertatea conţinutului grilei de programe şi conţinutul editorial sunt garantate prin Constituţie şi reprezintă o cucerire democratică de primă importanţă, considerând, însă, că la fel de importante sunt şi respectarea prevederilor despre dreptul la informaţie şi corectitudinea informaţiei.

“Cu câteva zile în urmă, Eurostat a anunţat creşterea economică a României ca fiind cea mai mare din UE, cu 8,8%,  în  timp ce PIB – ul a crescut, în termeni reali, cu 2,6% faţă de trimestrul precedent. Evident, după transmiterea laconică a cifrelor, la unele televiziuni şi pe prima pagină a unor ziare a urmat «analiza» conform căreia această creştere ar fi mai degrabă un  fel de balon de săpun…”, a precizat senatorul Brăiloiu.

El s-a referit şi la faptul că producţia agricolă a României din acest an nu a reprezentat o ştire de interes public pentru unele trusturi de presă sau de televiziune sau că Festivalul ”George Enescu” a fost promovat aproape exclusiv de Televiziunea Română, “cele mai multe dintre celelalte televiziuni alegând subiecte cel mult mediocre, respectiv câştigul, în dauna culturii elevate”.

De asemenea, senatorul PSD de Constanţa a mai spus că rezultatele activităţii Guvernului sunt în cele mai multe cazuri, răstălmăcite sau ironizate în presa românească.

SURSA: http://www.news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *