Fundaşul „de fier” al Chimiei, Teo Ciobanu: „De Ciobanu, Pintilie şi Petrică nu trecea nimeni! Şi trenul dacă venea îl răsturnam…”

Cea mai mare realizare din toate timpurile a fotbalului vâlcean rămâne Cupa României, cucerită de Chimia în iunie 1973, după o finală jucată împotriva gălăţenilor de la Constructorul Galaţi.  Nici o altă formaţie de la poalele Capelei nu a mai putut egala Chimia de pe vremuri şi este greu de crezut că acest lucru se va putea întâmpla în viitorul apropiat. Vă invităm, în continuare, să aflaţi povestea celor două zile magice din iunie 1973, povestită de unul din eroii de atunci, Teo Ciobanu.

Tensiunea dinaintea finalei

După mai bine de trei decenii, “Ciobi” retrăieşte clipele finalei de la Bucureşti: “Au trecut atâţia ani! Doamne Dumnezeule! |mi amintesc aproape tot, serios. Parcă văd cum am plecat cu toţii spre Bucureşti, într-un autocar pus la dispoziţie de BTT. Eu stăteam la locul meu obişnuit, în faţă, lângă bunul meu prieten Fane Stanca. Noi eram responsabili cu buna dispoziţie, cu băşcălia, cu glumele, dar parcă nu mai era ca la celelalte deplasări, era tensiune. De! Urma să jucăm finala Cupei României. Cu toţii ştiam cât de important era pentru vâlceni să câştigăm. Uite-i şi pe Gojgaru şi Chiţulescu, joacă fazan şi se tachinează. Noi ne distrăm, dar nu durează mult şi vorbim iar de meci. Trebuie să-i batem! Aveam echipă, domnule: Haidu venise de la Dinamo, mare valoare, Costică Donose, îi spun numai numele şi este de ajuns, mijlocaş, dat dracului, răutate în joc ca el nu avea nimeni, în faţă, doi şobolani, Gojgaru şi Vasile Iordache. În poartă, Fane Stana, ca un păianjen, şi peste toţi eram noi, cei de pe linia de fund. De Ciobanu, Pintilie şi Petrică nu trecea nimeni! Şi trenul dacă venea îl răsturnam… Am ajuns la Bucureşti, a trecut timpul repede. Cu băieţii ăia eram în stare să fac şi înconjurul lumii, că nu mă plictiseam. Am stat în cameră cu Fane, cu el făceam cele mai tari beţii, cele mai ale dracu’ distracţii, dar în ziua aia nu am băut nici o bere. Am avut o oră liberă, dar i-am sfătuit pe băieţi să nu meargă nicăieri şi m-au înţeles cu toţii. Am făcut un fel de antrenament, pe lângă hotel. Pe atunci, nu se obişnuia să facem şedinţă de pregătire pe stadionul meciului. Ne-am minunat de camerele hotelului unde eram cazaţi. De, noi eram obişnuiţi să mergem la Cugir, la Anina, nu în Capitală. Stingerea s-a dat la 22.30, dar cine dracu’ crezi că a putut să doarmă? Am jucat rişca, am fumat Kent, am făcut planuri pentru meci…”.

Egal şi victorie cu gălăţenii, Cupa e la Vâlcea!

Teo Ciobanu continuă povestea: “Dimineaţa, ne-am trezit cu toţii cu nişte feţe plouate rău. Parcă nu mai eram noi. Dispăruseră glumele, dispăruse tot farmecul, parcă nu ne mai suportam unul pe altul. Finala era seara, în nocturnă, doar Haidu mai jucase pe întuneric. Greu a mai trecut timpul. Una peste alta, Jackie săracu’ (n.r., Constantin Pintilie) avea o ciupercă pe cap şi îi căzuse tot părul. |l tot masa Sabin Buricea, Dumenezeu să-l ierte! Când am intrat pe stadion am rămas mască: 60.000 de oameni erau în tribune să ne vadă. Am crezut că mă lasă picioarele, dar mi-am revenit repede. Chimia era mai bună, s-a văzut de la început. Le-am dat gol repede şi puteam să le mai dăm. Dumnezeu a vrut, probabil, să nu ne impunem din prima partidă, şi gălăţenii ne-au egalat în repriza a doua. Am avut şi un pic de noroc după golul lor, au mai avut două ocazii pe fondul de descumpănire al nostru, dar s-a terminat egal. Atunci, nu era golul de aur, golul de argint, lovituri de la 11 metri. În caz de egalitate, partida se rejuca în 24 de ore. Meciul al doilea a fost fără istoric, le-am dat un 3-0 sec de nu s-au văzut. Eram mai buni, ţi-am spus…”.

Nebunie la Rm. Vâlcea. Revelion în iunie!

Modul în care au primit vâlcenii cucerirea Cupei României îi face lui Ciobi părul “măciucă” şi acum, la 32 de ani distanţă: “Am plecat spre Râmnicu Vâlcea a doua zi de dimineaţă, nu mai aveam răbdare, trebuia să le arătăm trofeul vâlcenilor. Pe autostradă am făcut pană, dar ne-a prins din urmă un autocar al suporterilor. S-au dat ei jos şi ne-am urcat la ei, ţineau la noi. Când am ajuns în Râmnic, nu ne venea să credem ochilor. Tot oraşul era în stradă, ca la revelion, ca la demonstraţiile lui Ceauşescu! Ne-am dat jos din autocar, la Troianu, şi ne-am urcat în titicare din acelea din staţiuni. Oamenii aruncau cu flori spre noi, ne îmbrăţişau. Doamne, şi acum îmi dau lacrimile! Cine dracu’ a mai ajuns acasă? Am stat cu oamenii până dimineaţa, după ce am trecut şi pe la prim-secretarul judeţului, unde am fost serviţi cu o cafea şi 50 de grame de tărie de calitate. Să-ţi spun ceva, în încheiere, era normal să ne iubească oamenii. Uite, până la stadion, din centru, dacă întâlneam şase măturători, stăteam şi vorbeam cu toţi. Păi, fotbaliştii de azi mai fac aşa ceva?”.

Aventura irlandeză

Cucerirea Cupei României, în anul 1973, a adus fotbalului vâlcean prima şi ultima participare în cupele europene. Chimia Râmnicu Vâlcea a jucat două manşe contra irlandezilor de la Glentoran Belfast şi nu s-a făcut deloc de ruşine, chiar dacă a ratat calificarea. Teo Ciobanu, căpitanul chimiştilor în ambele partide, a rămas impresionat de deplasarea din Irlanda de Nord şi spune că echipa sa se putea impune pe teren propriu…

“…dacă nu ploua la Rm. Vâlcea…”

“Gabi, dacă nu ploua la Râmnicu Vâlcea, în manşa tur, jur că îi băteam! Ne întărisem şi noi, veniseră Dumitru, Cincă, Lepădatu. Aveam o poftă de joc… dar a plouat în draci! Lor le convenea, erau obişnuiţi. Şi câtă lume era pe stadion… Tribunele erau pline ochi. Îţi dai seama, în ziua aia s-au spart magazinele din centru, că nimeni nu mai era pe stradă. Irlandezii ăştia aveau echipă bună, robustă, ne-au condus de două ori, dar i-am egalat. S-a terminat 2-2. Îmi amintesc de unul din vârfurile lor. La un moment dat, aşa a rupt-o de lângă mine… Până să-mi scot eu gheata din nămol, nici numărul de la tricou nu i l-am mai văzut…”.

Păzea, olteni cu avionul!

Cam aşa a fost prima partidă dintre Chimia şi Glentoran. Returul a fost şi mai palpitant… “Eram speriaţi rău, numai la gândul că urma să mergem cu avionul şi ne îngrozeam. Am fost terorizaţi de securişti, ne-au dat adevărate lucrări de control. Ne-au ameninţat că ne omoară copiii dacă vom rămâne acolo. Era, deja, prea mult pentru noi. În zbor, nici unul dintre noi nu a avut curaj să meargă la toaletă, îţi dai seama. Au mai încercat câţiva, dar când avionul intra într-un gol de aer se răzgândeau repede. Nu-ţi mai spun că ne aşteptam să ne dea paraşute şi am paralizat de frică atunci când am aflat că nu ne vor da. Noroc că mai veneau fetele şi ne aduceau mâncare şi câte un păhărel de tărie. Noi, ca oltenii, am dosit toate tacâmurile alea de plastic care le primeam. Au observat cei de la personal şi ne-au făcut cadou câte un set la fiecare. E adevărat tot ce îţi spun, dacă cineva mă contrazice… îl bat!”.

Ce poţi cumpăra cu patru sticle de Borsec

Isteţimea oltenilor s-a făcut simţită şi în Irlanda. Ciobi îşi aminteşte bine cum au reuşit fotbaliştii de la Chimia să se descurce în Occident, deşi “Secu” nu îi lăsase cu prea multă valută în buzunare: “Măi nene, eu aveam la mine patru sticle de apă minerală, de Borsec. Le aveam în mână când am trecut graniţa. Grănicerul nu a vrut să mă lase cu ele şi mi-a plătit 10 lire. Cu banii ăia mi-am cumpărat un ceas adevărat, o umbrelă şi o pereche de blugi ultimul răcnet. Când am mers în magazine, făceam ravagii, noi, fotbaliştii de la Chimia. O rugam pe vânzătoare să ne aducă ceva din magazie sau de pe un raft şi, între timp, furam tot ce apucam… Se întorcea vânzătoarea şi nu zicea nimic. La noi, dacă plecai dintr-o alimentară cu o napolitană ieşeau şase vânzătoare să te certe”.

Peripeţii la hotel!

La hotel, alte peripeţii pentru oltenii care plecaseră să cucerească Irlanda de Nord: “Am nimerit într-o perioadă grea în Irlanda, se băteau precum chiorii! Peste tot se auzeau împuşcături, pe marginea străzilor maşini răsturnate şi arse. Altă frică am tras… În hotel însă cel mai mare lux pe care îl văzusem în viaţa mea. Am rămas toţi cu gura căscată. Ce să faci, noi de Baia Mare nu trecusem. Îmi amintesc şi acum ce ţeapă am luat… Trebuia să facem antrenament pe terenul de joc, dar a plouat şi nu ne-au lăsat. Ne-au spus că vom merge la un alt stadion, de liga a şasea, aflat la 15 kilometri de hotel. Am înjurat şi am protestat în autocar, dar ne-am liniştit pe parcurs, pentru că fiecare scaun avea un mic frigider în spate, cu tărie, cu suc, cu ce doreai. Acolo, la stadion, iar ne-au căzut ochii pe jos, era super, avea iarbă de îţi venea să faci salată, nu să o calci. După antrenament, ne-au spus că putem să facem duşuri acolo. Noi ne-am gândit să câştigăm timp şi am plecat să ne spălam la hotel. Toate bune şi frumoase, am intrat în cameră, m-am dus la baie. Acolo, surpriză… Erau tot felul de butoane la duş. Pe unul apăsai, venea apă fierbinte. Apăsai pe altul, rece ca gheaţa. Mai încercai pe unul… venea şampon. Pe altul, săpun dar apă de spălat nu. M-am dus în hol, am chemat băieţii, nici unul nu făcuse baie. Durere mare. Am prins unul din angajaţii hotelului şi l-am rugat să îmi arate. A apăsat ăla un pic pe nu ştiu unde şi gata apa. Apăsa mai tare, era mai fierbinte, mai uşor, mai rece. M-am dus la toţi, le-am luat câte o liră la fiecare şi le-am arătat”.

De două ori bară la Belfast

Meciul în sine a fost unul fără istoric. Vâlcenii au primit repede două goluri şi s-au trezit prea târziu. Teo Ciobanu ştie mai bine: “Nene, când am intrat la încălzire erau câteva zeci de oameni. Ne-am zis: ce bine, jucăm fără stres. Peste doar 10 minute, 60.000 de spectatori. Am rămas mască toţi. Când dracu’ intraseră, numai Dumnezeu ştie. Erau gălăgioşi domnule, aruncau cu petarde, cu fumigene, noi nici nu văzusem aşa ceva. La primul gol, a fost greşeala mea. Era o lovitură de colţ şi a aruncat un spectator cu o petardă. De frică, m-am dat după bară. Un irlandez a venit şi a dat cu capul… gol. Ne-au mai dat unul şi abia apoi am început şi noi să ne revenim, am dat de două ori în bară, dar am ratat calificarea. Oricum, au rămas amintirile… Chimia în Cupa Cupelor. Cine ştie când se va mai întâmpla miracolul acesta…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *