Laptele și cornul pentru copiii din Vâlcea

Prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin, informează asupra modului de implementare, în luna noiembrie și până la data de 13 decembrie 2017, a Programului pentru școli al României, desfășurat și la nivelul județului Vâlcea pentru anul școlar 2017-2018.

H.G. nr.640 din 7 septembrie 2017,  stabilește cadrul legal  pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018.

Prin Ordinul Prefectului nr.484/3.10.2017, a fost constituită Comisia pentru aplicarea prevederilor H.G. nr. 640/2017, în județul Vâlcea.

În baza contractului de furnizare nr.12952/1870/28.09.2017 privind achiziționarea și distribuția produselor lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, au beneficiat de produse lactate și de panificație un număr de 33.334 de elevi și copii preșcolari.

În baza competențelor stabilite prin HG nr.640/2017, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, prin compartimentul de resort, a dispus verificarea condițiilor de depozitare a produselor lactate și de panificație distribuite în cadrul programului, respectiv spațiile frigorifice, monitorizarea temperaturii în spațiile frigorifice, asigurarea apei potabile în unitățile școlare.

În cursul lunii noiembrie au fost verificate următoarele unități școlare: Școala Gimnazială Take Ionescu – Rm. Vâlcea, Grădinița cu program normal nr.17-Rm. Vâlcea, Școala Gimnazială Șerban Vodă Cantacuzino Călimănești, Școala Gimnazială Păușești Otăsău, Școala Gimnazială Făurești, Grădinița cu program normal Făurești, Școala Gimnazială Rotărești – Nicolae Bălcescu, Grădinița cu program normal Rotărești – Nicolae Bălcescu, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab – Rm. Vâlcea, Grădinița cu program normal Urși-Stoilești, Liceul sanitar Antim Ivireanu Rm. Vâlcea, Școala Gimnazială T. Vladimirescu – Drăgășani, Școala Gimnazială nr. 5 – Rm. Vâlcea.

Nu au fost constatate deficiențe în urma controalelor și au fost făcute recomandări sanitare în conformitate cu legislația în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *