Primăria vrea să desființeze licee. PNL-ul e împotrivă

Având în vedere Ședinta extraordinară a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, convocată în data de 14 decembrie 2017, unde la Punctul suplimentar nr. 3 de pe ordinea de zi, se supune la vot Proiectul de hotărâre privind Rețeaua Școlară 2018-2019, Organizația Municipală Râmnicu Vâlcea a Partidului Național Liberal se opune vehement, proiectului personal al primarului Mircia Gutău, susținut de Consiliul Județean Vâlcea și de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.

Prin proiectul de hotărâre privind Rețeaua Școlară 2018-2019, primarul a hotărât să desfiinţeze două licee tehnologice, care, în opinia sa, nu-şi mai justifică funcţionarea. Este vorba despre Liceul Tehnologic Oltchim, unitate de învățământ cu tradiție din municipiul nostru, unitate pe care a mai încercat să o desfințeze/comaseze în luna iunie 2017, fiind împiedicat de presiunile mediatice ale reprezentaților PNL Râmnicu Vâlcea, a profesorilor și a locuitorilor râmnicului, precum și Liceul Tehnologic Henri Coandă, unități de învățământ care se vor reorganiza prin divizare totală.

Organizația Municipală Râmnicu Vâlcea a Partidului Național Liberal se opune ferm proiectului personal al primarului Mircia Gutău și solicităm public analiza care a stat la baza hotărârii de reorganizare prin divizare totală a ambelor licee.

Așa cum în vara acestui an atrăgeam atenția conducerii municipiului și a județului că susținerea învățământului vocațional / tehnologic este o prioritate mai mare acum decât orice alt proiect educațional, criza în care se zbate acest tip de învățământ afectează grav posibilitățile de dezvoltare economică și poate fi rezolvată numai printr-o strânsă cooperare a autorităților naționale, locale cu mediul de afaceri și antreprenorii, suspectăm în continuare municipalitatea de speculații imobiliare.

Primarul Mircia Gutău a mai folosit acest mecanism și în trecut, ulterior mutând aceste bunuri în domeniul privat al municipiului ulterior procedând la vânzarea lor către oameni de afaceri interesaţi de asemenea „oportunităţi”.

Astfel de ”tranzacții” sunt inadmisibile în opinia PNL Râmnicu Vâlcea, atât datorită prejudiciilor materiale aduse comunității, cât și din punct de vedere moral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *