Buget de 144 milioane lei alocate de către guvern pentru învățământ

Unitățile din învățământul preuniversitar de stat vor primi fonduri în valoare totală de 144,502 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor cu salariile și hotărârile judecătorești.

Totuși, în condițiile în care sistemul de învățământ este defect, nu se poate spune că această sumă de bani este nici măcar de departe apropriată de cea necesară să fie alocată pentru învățământ. Mai jos veți găsi comunicatul de presă al executivului referitor la sumele alocate învățământului preuniversitar.

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, o hotătâre privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor de personal, inclusiv a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv pentru învățământul special și centrele județene de resurse și asistență educațională.

Astfel, suma de 5,282 milioane lei se alocă pentru pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora pentru finanțarea unităților de învățământ special și din centrele județene de resurse și asistență educațională. Suma de 2,5 milioane lei se repartizează pentru asigurarea plății tranșelor aferente hotătârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ special și din centrele județene de resurse și asistență educațională.

De asemenea, administrațiile locale vor primi 136,72 milioane lei, din care 87,72 milioane lei pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, iar 49 milioane lei pentru plata tranșelor aferente hotărârilor judecătorești stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *