Viorica Dăncilă, prima femeie premier. A fost ea alegerea corectă?

După votul Parlamentului, Vasilica Viorica Dăncilă va fi prima femeie care va conduce guvernul României.

Colegii de partid au spus că o recomandă experienţa de europarlamentar. A avut într-adevăr multe luări de cuvânt, dar nicio iniţiativă care să fie finalizată într-o lege concretă. S-a remarcat în schimb acum un an, când a susţinut ordonanţa 13, dar şi când a citit un discurs în limba engleză.

“Vorbim nu numai despre relații culturale, ci și despre relații economice. Cooperarea este cheia către prosperitate. Cultura este un limbaj universal. Speranța noastră este aceea că, aceastei “exchibiții” (n.r corect ar fi: expoziții) putem să contribuim cu consolidarea dialogului intercultural. Dialogul între culturi este cea mai rapidă rută spre înțelegerea păcii și a respectului reciproc. Această “exchibiție” (corect ar fi: expoziție) este să sublinieze în Parlamentul European moștenirea culturală imensă oferită întregii lumi de statele din Golf.”

Aceasta este una dintre puținele dovezi înregistrate că Vasilica-Viorica Dăncilă vorbește o limbă străină. Liviu Dragnea, şeful său de partid care a mers cu propunerea la Cotroceni, a confirmat. ”Franceză și engleză”, susținea șeful PSD.

Nu este clar atunci de ce a ezitat să răspundă în engleză atunci când întrebările erau în această limbă. După care a gafat proclamând Pakistanul şi Iranul state membre ale Uniunii Europene.

”Bineînțeles că nu încercăm să intervenim în problemele interne a unui stat membru, cum este Pakistanul sau Iranul, dar cred că este nevoie de discuții”, susținea atunci Viorica Dăncilă.

Cât despre calităţile Vioricăi Dăncilă, acestea sunt clare pentru cei de la PSD:

“Argumentele care ne-au făcut pe noi să o propunem şi anume: o experienţă bogată în ceea ce privește Parlamentul European și o relaționare bună cu membrii Comisiei Europene”, a fost explicația lui Liviu Dragnea.

Vicorica Dăncilă, în schimb, a fost mai rezervată. ”Dacă colegii mei au avut încredere în mine, nu trebuie să îi dezamăgesc”.

Potrivit monitorizărilor făcute în Parlamentul European, eurodeputatul PSD apare cu performanţe medii în ceea ce priveşte prezența şi mai puţin votul la dezbateri.

În ţară, a pierdut două rânduri de alegeri, în 2004, la Primăria Videle şi a doua oară alegerile pentru un loc în Parlamentul României. A fost în schimb consilier local şi consilier judeţean pe vremea când Liviu Dragnea era şeful Consiliului Judeţean Teleorman. De altfel, momentul intrării în politică a însemnat şi începutul unei vieţi mai bune, cel puţin dacă ne uitam în declaraţia de avere.

Dacă în 2008 hârtiile arătau că inginerul Viorica Dăncilă are un apartament, o casă de vacanţă şi un teren în judeţul Braşov, o maşină şi venituri de 10 ori mai mici ca ale soţului său, în cea mai recentă declaraţie de avere situaţia s-a schimbat.

Soţii Dăncilă au peste 10 conturi bancare în care au aproximativ 120 de mii de euro. Veniturile de la Parlamentul European, de peste 78 de mii de euro, se apropie de ale soţului, manager la o companie petrolieră. Maşina e una mai scumpă, iar la imobilele deţinute deja s-au adăugat din moşteniri sau prin cumpărarea a două terenuri, un apartament şi o casă. Apare şi o cotizaţie de 20 de mii de lei către PSD.

Din 1988, Viorica Dăncilă timp de zece ani a predat materii tehnice la Liceul Industrial din Videle, în aceeaşi perioadă fiind şi inginer la o companie petrolieră.

La petrecerea PSD de Mărţişor, din localitatea Botoroaga, judeţul Teleorman, s-a prins în horă cu participanţii.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *