În scurt timp, doi tineri fotbalişti vâlceni, Andrei Iana şi Ştefan Pănoiu vor fi jucătorii clubului lui Gigi Becali, FCSB

Doi tineri fotbalişti vâlceni au făcut pasul spre fotbalul mare.

E vorba de tinerii, de doar 16 ani, Andrei Iana şi Ştefan Pănoiu.

„Da, Andrei şi Ştefan sunt la Bucureşti, se pregătesc cu echipa de juniori de la FCSB, urmează ca în scurt timp să semnăm actele de transfer”, ne-a declarat, telefonic, tatăl lui Andrei, Cosmin Iana.

Andrei şi Ştefan sunt vâlceni get-beget, au jucat pentru juniorii de la CS, la CS Hidro şi la SCM Rm.

„Cei doi jucători au fost formaţi la CS Hidro de către prof. Emil Popescu. Au jucat un an în campionatul de juniori republicani, pentru CS Hidro, şi după înființarea clubului SCM, aceştia s-au transferat, cu 3 luni în urmă, la clubul din Zăvoi. Trebuie remarcată şi contribuţia familiilor celor doi copii la creșterea lor în plan fotbalistic. Sper ca cei doi să performeze şi în scurt timp să facă pasul spre fotbalul mare” spune președintele „Rapiduleţului din Nord”, ing. Gigi Bucuroiu.

„Pe cei doi i-am crescut de la vârsta de 5 ani. I-am descoperit în urma unor selecţii, Andrei era la Şcoala nr 9, în ostroveni, iar pe Pănoiu l-am văzut, de mai multe ori, şi l-am urmărit, în curtea școlii la Pedagogic. Andrei Iana, la mine a jucat pe mai multe posturi. Are viteză, forţă, indemânare. El trebuie să fie cât mai aproape de poartă. Pănoiu la mine a jucat cu predilecție pe bandă stângă. Pănoiu e jucător de creaţie. Depinde de ei dacă vor face faţă la FCSB. Oricum, este un pas foarte mare pentru ei, acum trebuie să ştie să gestioneze situaţia creată, despărţirea de familie, de colegii de la club. Dacă vor face astga, du cred că se vor impune la FCSB”, spune antrenorul care i-a descoperit pe cei doi şi a lucrat cu ei timp de circa 10 ani, prof. Emil Popescu.

 

Un comentariu la „În scurt timp, doi tineri fotbalişti vâlceni, Andrei Iana şi Ştefan Pănoiu vor fi jucătorii clubului lui Gigi Becali, FCSB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *