CJ Vâlcea menține majoritatea taxele și impozitele la nivelul celor din 2017

Conducerea Consiliului Județean Vâlcea a arătat că se poate face un buget viabil și fără a crește taxele și impozitele la nivel județean.

Astfel, Consiliul Județean va aproba în ședința de miercuri, 31 ianuarie, ca nivelul taxelor şi tarifelor ce se vor aplica în anul 2018 să rămână la nivelul celor din 2017.

 

Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizaţiilor în domeniul construcţiilor rămân neschimbate

Pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizaţiilor în domeniul construcţiilor din competenta de autorizare a Consiliului Judeţean Vâlcea pe anul 2018, tarifele rămân de la 6 lei pentru suprafaţa de până la 150 mp (inclusiv) și ajungând la 14 lei pentru suprafațe de maxim 1000 mp. De menționat este faptul că pentru fiecare metru pătrat ce va depășii suprafața de 1000, taxa va crește doar cu 0,1 lei/mp.

Taxa pentru obţinerea avizului de oportunitate, pentru documentaţiile de urbanism depuse la Consiliul Judeţean Vâlcea este de 30,00 lei, la acelaşi nivel cu anul 2017, iar taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa stabilită, pentru mediul urban.

Alte taxe eliberarea certificatelor, avizelor si autorizaţiilor în domeniul construcţiilor sunt

  • taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire rezidenţială sau clădire-anexă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii;

– taxa  pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier.

– taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii.

– taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor este de 8,00 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie.

– taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare totală sau parţială a clădirilor, se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1%, în cazul persoanelor fizice, asupra valorii impozabile a clădirii, iar în cazul persoanelor juridice, asupra valorii de inventar a clădirii.

– pentru prelungirea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire taxa este de 30% din taxa iniţială.

– taxa pentru avizarea emiterii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire de către structura de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea , încasată de către primăriile care au încheiate convenţii cu UAT Judeţul Vâlcea, este de 15,00 lei.

 

Închirierea de spaţii situate în clădiri aflate în CJ Vâlcea, rămân ca în 2017

Tarifele de bază lunare pentru închirierea de spaţii situate în clădiri aflate în domeniul public sau privat al judeţului Vâlcea, pentru anul 2018, rămân și ele neschimbate și vor fi după cum urmează:

– Tariful de bază lunar pentru închirierea de spaţii situate în clădiri aflate în domeniul public sau privat al judeţului Vâlcea – 23.00 lei/mp;

-Tariful orar pentru închirierea de spaţii situate în sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, Teatrului “Anton Pann” Râmnicu Vâlcea şi Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea – 219 lei/oră (când se nu furnizează energie termică) și 226 lei (când se nu furnizează energie termică);

– Tariful orar pentru închirierea de spaţii situate în sediul Muzeului Judeţean„Aurelian    – va fi între 203 lei/oră și 212 lei/oră;

– Tariful orar pentru închirierea de spaţii situate în sediul Muzeului „Memorial Nicolae Bălcescu” – între 15 lei/oră și 18,30lei/oră.

Printre taxele ce vor suferii unele modificări se numără și accesul în incinta muzeelor ”Aurelian Sacerdoţeanu” și ”Nicolae Bălcescu”. Astfel, prețul de acces al unei persoane crește de la 3 lei, la 5 lei, iar accesul grupurilor va fi taxat în funcție de mărul acestora (4 lei/persoană). Tot odată studenții și elevii vor achita 3 lei pentru un bilet, față de 2 lei cât era până în prezent, iar prețul de acces al pensionarilor va crește la 3 lei, față de 1 leu cât era până acum.

 

La Şcoala Populară de Arte şi Meserii cresc ușor tarifele

Tot la capitolul modificări se poate specifica și faptul că unele taxe, propuse pentru anul şcolar 2017-2018 la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, au suferit mici schimbări.

Printre modificări se numără taxa pentru:

– Instrumente muzicale (predare individuală), pian, vioară, instrumente de suflat, orgă,chitară, acordeon, percuţie, etc. care crește de la 700 la 800 lei; – Canto (muzică uşoară, populară şi clasică) – 800 lei;

– Pictură, desen, grafică, iconografie (predare colectivă) – 650 lei;

– Ceramică decorativă + pictură (predare colectivă)- 650;

– Dans modern(predare colectivă) – 750;

– Dans clasic(predare colectivă) – 750;

– Teatru – 550;

Celelalte taxe rămânând neschimbate.

O noutate este propunerea Direcţiei Judeţeane de Evidenţa Persoanelor Vâlcea de a taxa cu suma de 10 lei accesarea/furnizarea  datelor cu caracter personal, în regim de urgenţă (în termen de 3 zile lucrătoare, de la data înregistrării cererii).

Lista completa poate fi consultata pe site-ul Consiliului Judetean Valcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *