Dumitru Lovin îl acuză pe Eugen Neaţă că fură proiectele colegilor din Parlament

Deputatul Dumitru Lovin il  acuză pe deputatul Eugen Neaţă, pesedist cu un carnet de partid discutabil, că fură proiectele legislative depuse spre aprobare, chiar dacă se află doar pe lista susţinătorilor.  Lovin a precizat că pesedistul este un escroc,  pândeşte toate proiectele înregistrate de parlamentarii cu iniţiativă şi le prezintă în media ca pe o realizare personală.

“După un an, cu eforturi şi discuţii induviduale cu membrii comisiilor, cărora le-am explicat că ariile protejate nu pierd un metru pătrat, ba chiar se întregesc cu suprafeţe care îndeplinesc condiţiile, proiectul meu de modificare a OUG 57/2007 a trecut de Senat, unde  l-au susţinut şi doi vâlceni – Romulus Bulacu şi Bogdan Matei, şi le mulţumesc! Ei bine, in acel moment, Eugen Neaţă, văzând că proiectul intră pe ultima sută de metri şi că are şanse să fie votat  şi de Camera Deputaţilor, a încercat să şi-l însuşească. Da, Neaţă, care este un intrus în PSD, un cal troian sau un pion otrăvit, un individ care încearcă să păcălească lumea. Din punctul meu de vedere, ceea ce a incercat să facă este o hoţie. Toată stima pentru doamna Daniela Oteşanu. Am fost cu ea la liderul de grup să mă ajute să aducem mai în faţă proiectul, şi am reuşit. A intrat la vot,  în plenul Camerei Deputaţilor, pe data de 4 aprilie, fix la un an de când l-am depus.UDMR, USR, PMP  şi o parte din liberali au fost împotrivă, de aceea m-am abţinut de la declaratii şi  nici acestui Neaţă nu i-am răspuns. Ca să vedeţi escrocheria domnului Neaţă…cât  poate să fie de escroc acest om! Mai aveam o comisie, cea de mediu, care e condusă de un coleg de la ALDE, dar vicepreşedinte e unul Simion, de la PSD. Neaţă l-a rugat să facă o conferinţă la Vâlcea, cu preşedintele CJ, ca să dea impresia că se zbate să salveze platforma industrială. Asta e escrocherie marca Neaţă.(…) Bătălia pentru modificare OUG 57 /2007 nu s-a terminat, deoarece USR-iştii,  ofticaţi, au promis că atacă legea la CCR”, a declarat deputatul Dumitru Lovin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *