Formațiile AS Mihăești și Viitorul Valea Mare își păstrează pozițiile de lider în cele două serii ale Ligii a 4-a

Cu 3 etape înainte de finalul sezonului regulat, în Seria Est a Ligii a 4-a, distanța dintre prima clasată și cea de-a doua, respectiv AS Mihăești șiu AS Ramnicu Vâlcea 2016, s-a micșorat la 4 puncte.

AS Mihăești, liderul seriei, are 55 de puncte, în timp ce AS Râmnicu Vâlcea 2016 are 51 de puncte. În week-end, AS Mihăești a făcut egal pe teren propriu, 1-1, cu AS Chimia 2012, în timp ce gruparea lui Florin Dinucu, AS Râmnicu Vâlcea 2016  a bătut la P. Otăsău, 5-3.

În Seria Vest a Ligii a 4-a, Viitorul Valea Mare are un avans confortabil, 11 puncte, față de a doua clkasată, CS Cavalerul Trac Cernișoara. Niciuna din cele două echipe de pe locurile 2 și 3, CS Cavalerul Trac sau Păstorul Vaideeni (clasate în această ordine) nu a jucat week-endul trecut.  Dacă gruparea lui Robert Dican a stat de drept, Păstorul Vaideeni nu a avut adversar, formația CS Gușoeni anunțând că nu se prezintă. În schimb, liderul, Viitorul Valea Mare a făcut din nou scor, 9-6, acasă, cu Minerul Berbești. Etapa viitoare are loc un alt meci derbi în serie, CS Cavalerul Trac – Păstorul Vaideeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *