VIDEO/FOTO: Cross – Şi tu poţi ajuta Crucea Roşie Vâlcea să achiziţioneze o ambulanţă

Semnificaţia zilei de 8 Mai 2018 este una foarte încărcată pentru Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie, aceasta marcând 162 de ani de existenţă neîncetată, de activitate umanitară.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România – Filiala Vâlcea a marcat această zi cu un eveniment special, numit “Vânătoare în Râmnic” organizat pentru a doua oară.

„Pe 6 mai, am sărbătorit ziua Crucii Roşii şi Semiluna Roşie (cu două zile în avans) printr-un eveniment ce a ajuns la a doua ediţie. Vremea frumoasă a ţinut cu noi, astfel am avut un număr mare de participanţi”, a declarat Ion Cherăscu, director Crucea Roşie Vâlcea.

Evenimentul şi-a propus să promoveze activităţile sportive, o viaţă sănătoasă, comunicare şi orientare turistică, el fiind un eveniment de tip Treasure Hunt . În cadrul acestui eveniment au fost puse la bătăie peste 1.300 de lei premiu.

Evenimentele dedicate Zilei Crucii Roşie, vor continua şi weekend-ul viitor. Astfel, pe data de 12 mai, va fi organizat un cross, intitulat „Şi tu poţi ajuta Crucea Roşie Vâlcea să achiziţioneze o ambulanţă” – un eveniment caritabil.

„Te poţi ajuta şi pe tine prin mişcare, socializare, dezvoltare spirit competitiv şi câştigare de premii la o acţiune de mişcare în aer liber. Donează timp şi mişcare pentru sănătatea ta, donează 10 lei pentru un scop nobil.  Dorim să dezvoltăm un serviciu de ambulanţă pentru Vâlceni dar nu numai. În anul 2017 am asigurat asistenţă medicală, fără ambulanţă, în peste 30 de puncte de prim ajutor asistând premedical direct peste 500 persoane, şi dorim să o facem din 2018 la un nivel avansat din punct de vedere al calităţii şi al profesionalismului, participând şi la mai multe evenimente asigurând primul ajutor, ajutând comunitatea vâlceană”, se arată în descrierea evenimentului.

Galerie FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *