În runda intermediară, Flacăra a câștigat la Dăești, cu Viitorul și rămâne neînvinsă în play-off

Derbiul rundei a 4-a a play-offului Superligii Vâlcea, jucat miercuri, 16 mai, la Dăești, între Viitorul și Flacăra s-a încheiat cu victoria grupării din Treapt, scor 2-0. â

Gazdele au ratat, în prima repriză, un penalty, iar în partea a doua, horezenii au punctat de două ori. Boby Verdeș a deschis scorul, în minutul 62, iar Precup a stabilit scorul final, în minutul 73.

Flacăra a jucat în formula

Hîrșu – Samson, Dinu Schiau, Covalschi, Precup Ov Popescu Adi Popa, Oprescu, Radu Georgescu Verdeș. Pe parcurs,la Flacăra au intrat Raul Nistor, Simeanu, Stănică și Ionut Vladu.

În aceeași etapă, Cozia a învins categoric, 5-0, pe Unirea Tomșani. La Valea Mare (Băbeni), FC Băbeni și Voința Orlești au terminat la egalitate, 2-2.

Cu 6 etape înainte de final, Flacăra are un avans de 12 puncte față de Cozia, cele două echipe urmând a se întâlnii week-endul viitor la Horezu.

Pânăla final, Flacăra mai joacă astfel:

etapa a 6-a: la Unirea Tomșani

etapa a 7-a: acasă, cu Voința Orlești

etapa a 8-a: la FC Băbeni

etapa a 9-a: acasă, cu Viitorul Dăești

etapa a 10-a: la Călimănești, cu CS Cozia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *