Ciresarii se intorc la Danicei

Duminică, 10 iunie, comuna Dănicei va fi gazda celei de a 48-a ediţii a „Festivalului Cireşarii”. Ca în fiecare an, primarul Dumitru Pirneci, împreună cu Consiliul Local al comunei Dănicei au pregătit o serie de evenimente dedicate atât celor mici, cât şi celor mari.

Sărbătoarea va debuta cu o serie de competiţii copiilor, completiţii la care vor participa elevii din localităţile Dănicei, Galicea, Drăgoeşti, Stoileşti, Vitomireşti, Cuca şi Sâmbureşti şi a-i antrena în diverse activităţi artistice, culturale şi sportive. Toate echipele vor fi premiate cu diplome. Câştigătorilor li se vor acorda premii pentru „Cel mai bun solist vocal”; „Cel mai bun recitator”, „Cel mai bun cor vocal ”; „Cea mai bună formaţie de dans popular şi dans modern”, „Cea mai bună echipă de handbal şi fotbal”, „Cel mai bun atlet”, iar câştigătorii vor primi cupa „Cireşarii”. După ora 14:00, pe scena amenajată în Zăvoiul din satul Lăunele de Jos va avea loc un concert folcloric susţinut de orchestra „Rapsodia Vâlceană”, îndrăgitul interpret de muzică populară Ionuţ Dolănescu, alături de formaţia şi de soţia sa, violonista Doiniţa Dolănescu, dar şi de elevii şcolilor prezente la festival. Seara se va încheia cu un foc de artificii. Primăria Dănicei sprijină manifestările culturale, religioase şi sociale ale comunităţii şi alocă în fiecare an resursele financiare pentru bunul mers al activităţilor. Viceprimarul Mihai Cernătescu este de părere că Festivalul Cireşarii va dovedi că rămâne o manifestare de excepţie: „Este necesară organizarea unei zile dedicată comunităţii, este un prilej ca lumea să se adune şi să-şi regăsească valorile culturale. Pentru noi, Festivalul Cireşarii este un simbolul al localităţii. Şi anul acesta, aşa cum i-am obişnuit în fiecare an pe localnici, vom avea diverse competiţii pentru copii, pe toţi îi vom premia, iar celor mai buni le vom acorda cupa Cireşarii. În satul Lăunele de Jos va fi amenajat un bâlci, vor fi tiribombe şi se va susţine un spectacol de muzică populară de excepţie”, spune viceprimarul Mihai Cernătescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *