AS Mihăeşti şi Viitorul Valea Mare au promovat direct în Superligă, AS Râmnicu Vâlcea 2016 şi CS Cavalerul Trac vor juca barajul de menţinere / promovare

S-au stabilit, deşi erau aproape sigure, echipele care au promovat direct în Superligă şi cele care vor juca barajul de promovare / menţinere în Superligă din cele două serii ale Ligii a 4-a.

În Seria Est, AS Chimia 2012 şi AS Mihăeşti au terminat la egalitate, 2-2. În celălalt meci, AS Râmnicu Vâlcea 2016 a pierdut derbiul local de la Budeşti, cu Viitorul, 4-7.

În seria Vest, în ultima etapă a play-offului s-a doar un meci. Inter Lăpuşata a bătut, 4-1, la Vaideeni.

Două meciuri s-au decis la „masa verde”:

CS Cavalerul Trac Cernişoara – Viitorul Valea Mare 3-0

CS Guşoeni – Damila Măciuca 3-0

Din Seria Est a promovat direct în Superligă, AS Mihăeşti, şi AS Râmnicu Vâlcea 2016 va juca barajul pentru menţinere / promovare în primul eşalon fotbalistic al judeţului.

Din Seria Vest, Viitorul Valea Mare a promovat direct în Superligă, CS Cavalerul Trac Cernişoara merge la baraj.

Din Superligă a retrogradat direct formaţia Olteţul Bălceşti.

Echipele de pe locurile 9 şi 10, CS Mădulari şi SCM Rm. Vâlcea joacă barajul de menţinere / promovare în Superligă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *