FC P. Otăsău a scos un egal, 3-3, la liderul play-outului Seriei Est a Ligii a 4-a, Stejarul Vlădeşti

Se pare că „furia” primarului Avan faţă de modul în care a fost arbitrată echipa pe care Primăria P. Otăsău o finanţează a avut efect.

De altfel, în semn de protest faţă de arbitrajele avute până acum, echipa din P Otăsău a jucat la Vlădeşti cu banderolele albe pe mâini.

Cu Mădălin Dincă la centru, echipa de care se ocupă reprezentantul Consiliului Local P. Otăsău, Iulian Toabeş, FC P. Otăsău a terminat la egalitate, 3-3, la liderul play-outului Seriei Est a Ligii a 4-a, Stejarul Vlădeşti.  de remarcat că oaspeţii au condus pe tot parcursul jocului, fiind egalaţi pe final de meci. „Am avut şi noi, şi ei, ocazii clare de gol, unele chiar în situaţii de 1-1 cu portarul advers. Arbitrasjul a fost bun, Mădălin Dincă fluierând tot ceea ce a vazut pe teren. De asemenea, remarc faptul că pe toată durata meciului, jucătorii ambelor echipe si-au văzut de joc”, a declarat managerul echipei, Iulian Toabeş.

Într-un alt meci, la Galicea, Sporting şi AS B. Olăneşti au terminat tot egal, 2-2, iar la Bărbăteşti, eliminând orice suspiciune că ar vrea să ajute pe Oltul Ioneşti să rămână în Liga a 4-a, echipa locală, AS Bărbăteşti a învins categoric gruparea din Ioneşti, 5-1.

Seria Est e condusă, în continuare, de Stejarul Vlădeşti, cu 53 de puncte. Cu 3 etape înainte de final, FC P. Otăspu e pe 4, cu 39 de puncte. Oltul Ioneşti e pe 5, cu 33 de puncte.

Cele două formaţii mai au de jucat astfel:

etapa a 8-a:

FC P. Otăsău – Sporting Galica şi AS B. Olăneşti – Oltul Ioneşti

etapa a 9-a:

AS B. Olăneşti – FC P. Otăsău şi Oltul Ioneşti – Stejarul Vlădeşti

Etapa a 10-a:

FC P. Otăsău -Oltul Ioneşti

Aşadar, echipele care se bat pentru locul ce asigură prezenţa, şi din toamnă, în Liga a 4-a, FC P. Otăsău şi Oltul Ioneşti se vor întâlnii în meci direct, în ultima etapă.

În sezonul regulat, FC P. Otăsău a învins pe Oltul Ioneşti în ambele partide, iar în play-out, Oltul Ioneşti a câştigat meciul cu FC P. Otăsău, pe teren propriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *